Caută doar în titlu
Burse - Fonduri mutuale

După o zi de vacanţă, cascada de pierderi a revenit pe Wall Street. Bursele americane scad cu peste 3%, în frunte cu Tesla, care se prăbuşeşte după ce nu a fost inclusă în indicele S&P 500, iar General Motors a cumpărat acţiuni de 2 mld. dolari la principalul rival Nikola

Bursele americane au revenit puternic pe scădere marţi, după ce luni a fost oprită tranzacţionarea, indicii scăzând cu peste 3% pe Wall Street.

Indicele Nasdaq a scăzut cu până la 3,10%, în timp ce Dow Jones a înregistrat pierderi de 1,81%, iar S&P500 de 2,15%, la ora transmiterii acestei ştiri. 

Cea mai mare scădere a fost înregistrată de acţiunile Tesla, care s-au prăbuşit cu aproape 15%. De pe 22 iulie, acţiunile Tesla se apreciaseră cu 56%, propulsând valoarea companiei după ce au fost anunţate rezultatele pe al doilea trimestru. Faţă de începutul anului, acţiunile Tesla au înregistrat o creştere de 400%, alimentate de entuziasmul investitorilor şi de aprecierile analiştilor.  

Investitorii şi analiştii se aşteptau ca după patru trimestre consecutive de creştere puternică (una dintre cerinţe), Tesla să fie inclusă în S&P 500. Totuşi, Dow Jones a anunţat că numai trei companii vor fi adăugate, Catalent, Etsy şi Teradyne. 

Acţiunile Tesla s-au prăbuşit după anunţ, punânad capăt unui lung şir de entuziasm şi creşteri. De asemenea, vestea că rivalul General Motors a cumpărat o participaţie de 2 miliarde de dolari în rivalul Tesla Nikola Corp a avut un puternic impact. 

Acţiunile Europene au scăzut de asemenea, principalii indici înregistrând pierderi în toate pieţele. FTSE 100 a scăzut cu 0,12%, în timp ce DAX a înregistrat o pierdere de 1,01%, iar CAC 40 şi Ibex 35 pierderi de 1,59%, respectiv 1,78%. 

La Bucureşti, indicele BET a înregistrat o creştere uşoară de 0,54%. 

Etichete: inregistrare,scadere

AFACERI DE LA ZERO
Linkuri utile

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.