Burse - Fonduri mutuale

A doua emisiune de obligaţiuni Vivre Deco, în valoare de 7 mil. euro, intră astăzi la tranzacţionare la Bursă. Capitalul atras merge în dezvoltarea businessului, cu focus pe investiţiile în tehnologie şi automatizare

Vivre Deco, unul dintre cei mai mari retaileri online de mobilă şi decoraţiuni din Europa Centrală şi de Est, vine la Bursa de Valori Bucureşti (BVB) cu a doua emisiune de obligaţiuni, în valoare de 7 milioane de euro, care se tranzacţionează pe Sistemul Multilateral de Tranzacţionare al bursei, începând cu 14 iulie, sub simbolul bursier VIV26E.

Capitalul atras de la investitorii din piaţa de capital este destinat creşterii cotei de piaţă şi investiţiilor în tehnologie şi automatizări. În total, compania a atras prin piaţa de capital începând cu martie 2020, prin intermediul celor două emisiuni de obligaţiuni, suma de 10,45 milioane de euro. 

„Anul trecut, în aprilie 2020, Vivre Deco lista prima sa emisiune de obligaţiuni, într-o perioadă plină de incertitudini. Listarea celei de-a doua emisiuni de obligaţiuni Vivre, aproape dublă faţă de prima, demonstrează pe de o parte interesul şi încrederea pe care investitorii le au faţă de compania şi echipa Vivre, iar pe de altă parte arată deschiderea companiei pentru diversificarea surselor de finanţare, folosind cu succes bursa în acest sens”, spune Radu Hanga, Preşedintele Bursei de Valori Bucureşti.

Listarea obligaţiunilor vine după ce Vivre Deco a încheiat un plasament privat în aprilie 2021, prin care a atras fonduri în valoare de 7 milioane euro necesare dezvoltării. Un număr de 89 de investitori au subscris în cadrul plasamentului, dintre care 5 investitori calificaţi şi 84 de investitori de retail (4 persoane juridice române, 76 persoane fizice române şi 4 persoane fizice străine). Emisiunea include un număr de 14.000 de obligaţiuni, cu o valoare nominală de 500 de euro. Obligaţiunile au o dobândă anuală de 5,5%, cu plată semestrială, scadenţa la 5 ani de la data emiterii, respectiv 21 aprilie 2026.

„Ne dorim să devenim treptat cel mai important marketplace pe categoria de home & deco în regiunea din care facem parte. Acest demers necesită capital, eforturi şi resurse importante pe toate palierele, însă suntem pregătiţi să inovăm şi să facem tot ceea ce ţine de noi pentru a ne atinge obiectivele”, spune Monica Cadogan, cofondator şi Director General al Vivre Deco.

Plasamentul privat şi listarea obligaţiunilor au fost realizate cu cu ajutorul casei de brokeraj TradeVille, consultant autorizat.

„De astăzi, bursa ne oferă un decor proaspăt odată cu listarea celor mai noi obligaţiuni Vivre Deco. După un alt debut întâmplat zilele trecute la bursa noastră, am putea spune că această săptămâna este dedicată casei. Fie că e vorba despre construcţia de locuinţe, fie despre decorarea lor, investitorii la Bursa de Valori Bucureşti au acum acces facil şi diversificat la noi instrumente pentru a capta oportunităţile pe care le oferă oricare dintre aceste două domenii”, completează Ovidiu-George Dumitrescu, CFA, Directorul General Adjunct al TradeVille.

Prima emisiune de obligaţiuni Vivre Deco, în valoare de 3,45 milioane de euro, se tranzacţionează la bursă din 10 aprilie 2020 sub simbolul bursier VIV25E. Compania nu exclude derularea de noi operaţiuni de finanţare prin piaţa de capital în perioada 2021-2025.

Vivre Deco a fost fondată în anul 2012 în România, iar în 2013 a început un amplu proces de extindere la nivel regional, ajungând în 2019 să fie prezentă în 9 ţări: România, Bulgaria, Ungaria, Polonia, Croaţia, Slovacia, Slovenia, Cehia, Grecia. În prezent, Vivre este unul dintre principalii comercianţi de produse Home & Deco în pieţele în care activează, canalul de vânzări fiind exclusiv online. Conform analizelor de piaţă efectuate de emitent, Vivre se află printre cei mai importanţi 5 jucători din principalele pieţe în care îşi desfăşoară activitatea, în România, Bulgaria, Ungaria şi Croaţia.

Compania a încheiat anul 2020 cu o cifră de afaceri netă de 295,2 milioane lei, o creştere de 50% comparativ cu anul precedent (2019: 196,8 milioane lei). Potrivit companiei, creşterea cifrei de afaceri a fost determinată atât de cererea mai ridicată din partea clienţilor existenţi şi a celor noi, cât şi de creşterea interesului pentru cumpărăturile online în general. Profitul net a crescut de la 3 milioane lei în 2019, la 7,4 milioane lei în 2020. Creşterea profitabilităţii a avut loc ca urmare a economiilor de scară, datorită volumelor mai mari.

Pe termen scurt şi mediu, Vivre Deco îşi propune reinvestirea profitului net pentru creşterea cotei de piaţă şi pentru îmbunătăţirea experienţei de cumpărare a clienţilor existenţi. Compania nu prevede plata de dividende pe termen scurt şi mediu.

La finalul anului trecut, numărul mediu de angajaţi la nivel de grup (Vivre Deco şi Technologies by Vivre) era de 279. Acţionarii companiei sunt Neogen SA cu 50%, Advisory Delta cu 45% şi Nagy Vajda Andras Peter (Director Tehnic Vivre) cu 5%.

AFACERI DE LA ZERO
Linkuri utile

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.