Burse - Fonduri mutuale

Discountul faţă de activul net al FP a scăzut în primul semestru la minimul istoric de 20%

Discountul faţă de activul net al FP a scăzut în...

Autor: Liviu Popescu, Cristian Hostiuc

27.07.2017, 00:07 771

Cele cinci societăţi de investiţii financiare şi Fondul Proprietatea (FP) au avut evoluţii complet diferite în primul semestru în condiţiile în care activele au crescut în cazul fiecărei SIF, iar la Fondul Proprietatea s-au diminuat cu 7,5%.

SIF-urile au profitat de creşterile de preţuri ale unor acţiuni din portofoliu, cum ar fi cele ale Erste Bank în cazul SIF Banat-Crişana şi OMV Petrom în cazul SIF Oltenia, în timp ce Fondul Proprietatea a avut active în scădere ca urmare a ieşirilor de numerar aferente diminuărilor de capital social, se arată într-un raport al Prime Transaction.

„Discountul faţă de activul net a ajuns la una dintre cele mai mici valori din istoria Fondului Proprietatea, puţin peste 20%. Trebuie precizat că acest discount ia în calcul capitalizarea totală a fondului, care include şi acţiuni proprii. Dacă ne raportăm la activul net unitar, calculat fără deţinerile de acţiuni proprii, discountul este mai mare“, notează Prime Transaction.

În cazul societăţilor de investiţii financiare, dis­countul a rămas la valori destul de ridicate, cea mai mare fiind în cazul SIF Banat-Crişana, de 51,7%.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO