Burse - Fonduri mutuale

Directorul general al Bursei: Investitorii români la Bursă sunt emoţionali - cumpără pe maxim şi vând când se ating minimele - VIDEO

Autor: Cristian Hostiuc

22.08.2011, 19:16 537

Valentin Ionescu (39 de ani), directorul general al Bursei, spune că investitorii români de retail reacţionează destul de emoţional la crize, vânzându-şi acţiunile în ultimul moment, când aproape se ating minimele, şi cumpără pe maxim.

Ionescu, care înainte de a fi directorul general al Bursei a fost timp de 15 ani broker, a trăit pe viu toate crizele care au avut loc în toţi aceşti ani.

Ce le poate spune investitorilor?

"Să nu reacţioneze emoţional", a menţionat el.

El spune că piaţa este afectată şi de ştirile negative care vin de peste tot, investitorii reacţionând la ele. "Numai la ştiri negative vin televiziunile la bursă... Când aveam ştiri pozitive, nimeni nu prea venea acolo".

Când era de partea cealaltă a baricadei, ca broker, Ionescu critica bursa că nu aduce noi companii, nici de la stat, nici de la privat.

Cum este acum?

Este mai greu. Vezi altfel lucrurile, consideră el.

Dacă din punct de vedere tehnic, al alinierii procedurilor bursei de la Bucureşti la bursele internaţionale, Valentin Ionescu a făcut schimbări importante la bursă în acest an de când este director general, ce se întâmplă cu listarea unor companii de stat sau a unor companii private, capitol unde sunt mari restanţe?

Noi avem un proiect, Petro, prin care încercăm să facem lobby, noi Bursa, pentru a determina statul să-şi listeze companiile pe bursă. Noi încercăm să-i convingem pe cei de la Guvern că Bursa este o alternativă şi la introducerea managementului privat la companiile de stat pentru că aceste firme, venind pe bursă, devin mai transparente şi mai performante.

Statul a încercat să vândă pe bursă în iulie 9,8% din Petrom (SNP), dar a eşuat pentru că preţul pe care îl dădeau investitorii era prea mic, 0,33 lei/acţiune, faţă de un preţ minim de 0,37 lei, cerut de guvern.

Ce ar fi făcut el?

Aş fi vândut pentru că aş fi mărit tranzacţiile pe Bursă, iar statul ar fi putut să ia impozite mai mari, este de părere Ionescu.

El crede că statul va vinde în toamnă un pachet de acţiuni din Transelectrica şi Transgaz la Bursă.

Pe de altă parte, Ionescu spune că până la finalul anului "îşi asumă listarea unei companii private, dintr-un sector care lipseşte acum pe Bursă".

Lui Valentin Ionescu i s-a prelungit mandatul de director general al Bursei, durata lui fiind legată de îndeplinirea unor condiţii.

Cum se va mişca bursa până la finalul anului, vor reuşi indicii bursieri să revină la valorile de la începutul anului?

"Eu sper să mai recupereze ceva din această cădere", spune şeful BVB. El menţionează că în acest moment sunt câteva companii unde preţul este foarte bun pentru achiziţie, iar el, dacă ar fi broker, le-ar recomanda investitorilor.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO