Burse - Fonduri mutuale

Digi preia operatorul maghiar de comunicaţii Invitel Tavkozlesi pentru 135 milioane euro

Digi Communications a finalizat pe 30 mai achiziţia operatorului maghiar de telecomunicaţii Invitel Tavkozlesi pentru suma de 135,4 milioane euro, contractul de vânzare fiind datat din 21 iulie 2017, potrivit unui anunţ transmis astăzi la Bursă.

„Societatea salută alăturarea la grupul Digi a unui operator cheie pe piaţa de telecomunicaţii maghiară, poziţionat ca al doilea cel mai mare operator de servicii de telecomunicaţii fixe şi internet fix din Ungaria prin raportare la segmentul de clienţi rezidenţiali, precum şi clienţilor de tipul întreprinderilor mici, inclusiv o varietate de servicii multimedia şi de divertisment, cum ar fi serviciile de televiziune digitală şi HD interactive, servicii de internet rapid şi servicii de telefonie fixă”, se arată în anunţul de pe Bursă.

Invitel a avut în 2017 afaceri de 83,3 milioane euro şi un profit operaţional EBITDA de 24,4 milioane euro. „La data de 30 aprilie 2018, Ţinta avea un număr de 695.099 unităţi generatoare de venit din cadrul serviciilor sale de televiziune prin cablu, internet fix şi telefonie fixă. În mai 2018, Autoritatea de Concurenţă din Ungaria a aprobat concentrearea economică sub condiţia asumării de către Digi HU a angajamentului de avinde în termen de şase luni reţelele Ţintei din 16 localităţi din Ungaria, precum şi a angajamentului de a nu prelungi contractele de închiriere încheiate cu operatori independenţi de comunicaţii electronice fixe din 23 de localităţi din Ungaria”.

 
 
 
AFACERI DE LA ZERO
Linkuri utile

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.