Burse - Fonduri mutuale

Dezvoltatorul imobiliar Impact vinde obligaţiuni de 6 mil. euro, cu posibilitatea de extindere până la 15 mil. euro, la o dobândă de circa 5,9%-6,4%. În primele 9 luni din 2020, profitul net al companiei s-a redus cu 28%, la 13 mil. lei, iar vânzările au urcat cu 35%, la 135 mil. lei

Dezvoltatorul imobiliar Impact vinde obligaţiuni de 6...

Autor: Cristina Bellu

18.11.2020, 00:00 145

Dezvoltatorul imobiliar Impact Developer&Contractor va vinde obligaţiuni în valoare de 6 milioane euro, cu posibilitatea de extindere până la 15 mil. euro, într-un plasament privat, perioada de derulare a ofertei fiind de două săptămâni. Emisiunea de obligaţiuni a fost aprobată de acţionari în aprilie 2020, iar consiliul de administraţie a decis derularea ofertei în urma şedinţei din 16 noiembrie.

Valoarea ofertei de obligaţiuni a fost stabilită la 6 mil. euro, cu posibilitatea majorării la 15 mil. euro, urmând să fie emise maximum 30.000 de titluri, cu o valoare nominală de 500 euro fiecare. Dobânda nominală fixă se va stabili prin metoda licitaţiei şi se va situa în intervalul 5,9% - 6,4%, plătibilă semestrial. Scadenţa finală va fi de 72 de luni de la Data de Emisiune.

Ulterior emisiunii, obligaţiunile vor fi listate la BVB. Compania a înregistrat în primele nouă luni ale anului venituri din vânzarea de locuinţe de 135 mil. lei, în creştere cu 35% faţă de perioada similară din 2019, în timp ce profitul net s-a redus cu 28%, la 13 mil. lei. Impact are 371 mil. lei capitalizare şi este controlată în proporţie de 58% de Gheorghe Iaciu, în timp ce Andrici Adrian deţine 15% din capitalul social. De la începutul anului, acţiunile IMP se tranzacţionează în scădere cu 6%, pe fondul unui rulaj de 19,9 mil. lei.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO