Burse - Fonduri mutuale

Dezvoltatorul imobiliar Impact înfiinţează un departament ESG şi efectuează tranziţia către automobile electrice

Teodora Dănilă, Chief Compliance Officer în cadrul Impact

Teodora Dănilă, Chief Compliance Officer în cadrul Impact

Autor: Eduard Ivanovici

22.09.2021, 14:47 470

Dezvoltatorul imobiliar Impact Developer & Contractor (simbol bursier IMP) a anunţat printr-un comunicat de presă că va înfiinţa un departament ESG (Environmental, Social and Corporate Governance) în cadrul structurii organizatorice. Odată cu înfiinţarea departamentului, compania – una dintre primele societăţi listate pe piaţa principală a bursei locale – va pune la dispoziţia investitorilor, pe lângă raportările financiare periodice, raportări non-financiare conform obligaţiilor asumate în Cadrul pentru Obligaţiuni Verzi.

Noul departament va avea ca atribuţie trasarea şi implementarea principiilor şi obiectivelor de mediu, sociale şi de guvernanţă corporativă, în linie cu valorile asumate de companie în activitatea sa de dezvoltare imobiliară – integritate, transparenţă, inovaţie şi îndrumare, respect faţă de mediu şi construire sustenabilă, responsabilitate şi motivaţie. Departamentul este coordonat de Teodora Dănilă, cu peste 22 de ani de experienţă în ceea ce priveşte auditul extern, conformarea, îmbunătăţirea proceselor şi sistemelor de control intern.

„Avem deja primul proiect rezidenţial din România construit la standarde BREEAM Excellent şi ne-am propus ca toate proiectele noastre viitoare să respecte criteriile acestei certificări renumite şi apreciate la nivel internaţional” a declarat Teodora Dănilă, Chief Compliance Officer al Impact Developer & Contractor.

Departamentul ESG gestionează aplicarea Cadrului pentru Obligaţiuni Verzi, dezvoltat de societate, în baza căruia Impact intenţionează să emită obligaţiuni verzi pentru finanţarea şi refinanţarea proiectelor existente, construite folosind tehnologii verzi, sustenabile şi care contribuie la obiectivul de mediu al atenuării schimbărilor climatice şi la realizarea obiectivelor de dezvoltare durabilă ale Naţiunilor Unite. Cadrul defineşte criteriile de eligibilitate în patru domenii: clădiri verzi, gestionarea durabilă a apei şi a apelor uzate, energie regenerabilă şi transport curat.

Totodată, Impact a luat decizia de a înlocui actuala flotă de autovehicule cu motoare prin ardere internă cu una formată din vehicule electrice. De asemenea, compania montează staţii de încărcare pentru maşini electrice în Greenfield Plaza, proiect ce urmează a fi finalizat până la sfârşitul anului. Potrivit specialiştilor din departamentul ESG, prin înlocuirea flotei actuale de automobile, emisiile de carbon generate de Impact vor fi reduse cu 125 de tone în următorii cinci ani.

Acţiunile IMP au crescut cu aproape 98% de la începutul anului până în prezent, la tranzacţii în valoare de aproximativ 54 de milioane de lei. Capitalizarea companiei este de 992 de milioane de lei.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO