Burse - Fonduri mutuale

Dezvoltatorul imobiliar Impact, controlat de omul de afaceri Gheorghe Iaciu, are un nou director general: Constantin Sebeşanu cu mandat de 4 ani. Sorin Apostol, fost CEO, devine director executiv

Dezvoltatorul imobiliar Impact Developer&Contractor (IMP), companie cu 810 mil. lei capitalizare, a anunţat miercuri seară la bursa de la Bucureşti că l-a numit în funcţia de director general (CEO) pe Constantin Sebeşanu, cel care anterior era director de dezvoltare al companiei. Decizia este a consiliului de administraţie al Impact iar mandatul este valabil pentru următorii patru ani.

Astfel Sorin Apostol, unul dintre acţionarii Swiss Capital, numit CEO al Impact în februarie 2020, va deţine funcţia de director executiv al Impact, potrivit raportului publicat la bursă.

“Constantin Sebeşanu are experienţă în dezvoltarea de proiecte şi managementul activelor, de peste 25 de ani, a urmat cursurile la Institutul Politehnic Bucureşti şi deţine specializări în Management Strategic şi Financiar, dobândite în cadrul Universităţilor Cornell şi Boston”.

De la începutul anului 2021 acţiunile IMP au plus 63%, printre cele mai performante de la bursa locală, pe o lichiditate de 24 mil. lei.

Etichete: impact,ceo

AFACERI DE LA ZERO
Linkuri utile

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.