Burse - Fonduri mutuale

De ce ar investi fondurile străine pe bursa de la Bucureşti când acţiunile nemţeşti le aduc câştiguri de 60%?

Foto: AFP/Mediafax Foto
27.11.2012, 00:08 1987

Faptul că Bursa de la Bucureşti a ieşit de pe radarele fondurilor străine este perfect explicabil când bursa germană, una dintre cele mai mari din lume, aduce câştiguri de cinci ori mai mari. Indicele DAX, care urmăreşte evoluţia celor mai importante 30 de companii germane, a crescut cu 24% de la începutul anului, în timp ce indicele BET al primelor zece companii listate la Bucureşti a crescut în acest an cu 10%, în lei. În euro, creşterea BET este şi mai redusă, de 5%, din cauza deprecierii leului. Cea mai mare creştere din indicele DAX a avut-o în acest an producătorul de componente auto Continental, cu un avans de 67%. În comparaţie, cea mai mare creştere din BET au avut-o acţiunile Petrom (SNP), cea mai mare companie locală, şi este de 38% (în lei) sau 33% (în euro), adică de două ori mai mică.

În plus, în timp ce Petrom a avut tranzacţii de 83 mil. euro de la începutul anului, Continental are aceste tranzacţii într-o săptămână, iar alte acţiuni germane, precum Siemens, E.On sau Allianz, fac 80 mil. euro într-o singură zi.

Topul creşterilor de pe bursa germană este condus de companiile cu operaţiuni în sectorul auto sau în sectoare conexe. De exemplu, Continental este unul dintre cei mai mari producători de anvelope din lume, dar grupul german produce şi alte componente auto. Continental are fabrici şi în România şi a anunţat recent că mai pregăteşte o investiţie de 40 mil. euro la Braşov după ce a finalizat un centru de inginerie de 20 mil. euro la Timişoara.

În primele nouă luni ale anului, Continental a avut afaceri de 24,64 mld. euro, în creştere cu 18% faţă de aceeaşi perioadă a lui 2011, în timp ce profitul net al companiei s-a majorat cu 62%, la 1,45 mld. euro. Grupul are o capitalizare de 15,9 mld. euro.

La fel ca şi Continental multe dintre "blue-chips-urile" germane au operaţiuni şi în România sau sunt foarte cunoscute la nivel local prin intermediul produselor pe care le comercializează. Este cazul producătorilor de automobile Volkswagen, BMW şi Daimler (Mercedes), al producătorilor de medicamente Merck şi Bayer, şi al producătorului de echipament sportiv Adidas. Allianz este unul dintre cei mai mari asigurători de pe piaţa locală, în timp ce Heidelberg Cement este unul dintre cei trei jucători mari din industria cimentului.

În ciuda problemelor cu care se confruntă economiile din zona euro, companiile germane au reuşit să găsească resurse de creştere, datorită poziţiei lor de jucători globali. Asta explică evoluţiile lor pe bursă, într-un context destul de nefavorabil pentru pieţele europene şi faptul că investitorii financiari internaţionali nu pot ocoli aceste acţiuni când îşi construiesc portofoliile.

"Majoritatea companiilor analizate au găsit strategii care le-au susţinut business-urile în contextul crizei din Zona Euro şi al scăderilor economice înregistrate de o serie de ţări europene. Randamentele trecute nu sunt o garanţie a performanţelor viitoare, dar pentru investitorii care îşi diversifică portofoliile cu acţiuni ale firmelor germane mari, este destul de greu să aleagă între multe dintre acestea", a declarat Victor Safta, directorul general al firmei de brokeraj Noble Securities România, membru al grupului financiar polonez Getin, care a realizat o analiză a evoluţiilor companiilor germane în primele zece luni ale anului.

Şi investitorii români pot cumpăra acţiuni ale companiilor germane pentru a-şi diversifica portofoliile. Ei pot cumpăra chiar de pe bursa locală acţiuni la Daimler, BMW, Siemens, Bayer, E.On, Adidas, Allianz, SAP, Deutsche Bank şi Deutsche Telekom, care sunt tranzacţionate pe sistemul alternativ de tranzacţionare (ATS). Tranzacţiile sunt însă destul de reduse. Pentru a investi direct pe bursa germană, investitorii locali pot apela la firme de brokeraj care intermediază tranzacţii pe pieţele externe, dar costurile pot fi mai ridicate.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO