Caută doar în titlu
Burse - Fonduri mutuale

De astăzi, Pilonul II poate deţine până la 15% dintr-o companie, în loc de 10%, şi poate investi şi în companii necotate şi parteneriate public-private

♦ La 1 februarie 2020 intră în vigoare noile reglementări ale Autorităţii de Supraveghere Financiară cu privire la flexibilizarea strategiei de investiţii a fondurilor de pensii private ♦ Fiecare administrator decide dacă va da curs acestor reglementări.

De astăzi, cei mai mari investitori de la Bursa românească, respectiv admi­nistratorii de pensii private prin intermediul fondurilor Pilon II, vor putea investi în noi clase de active şi vor putea să deţină până la 15% dintr-o societate, în creştere de la 10%, potrivit noilor reglementări ale Autorităţii de Supraveghere Financiară.

Astfel, fiecare din cele şapte fonduri de pensii private Pilon II din România, care prin intermediul administratorilor au active de circa 13 miliarde de euro ale 7,4 milioane de români, vor putea să-şi diversifice portofoliul de investiţii.

Acestea pot investi 15% din active în acţiuni şi obligaţiuni care rezultă în urma unor parteneriate public-private, precum proiecte de infrastructură, 10% în investiţii private de capital, chiar şi companii nelistate, şi 3% în acţiuni imobiliare listate. De asemenea noile reglementări ale ASF permit ca fondurile să poată deţină până la 15% dintr-o companie, în urcare de la 10% anterior, în contextul în care unele se apropie de cel din urmă prag.

Citește continuarea pe zfcorporate.ro

AFACERI DE LA ZERO
Linkuri utile

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.