Burse - Fonduri mutuale

De 12 ori au urcat acţiunile Chimcomplex de la începutul anului 2021, la o capitalizare de 7,2 mld. lei. De ce au urcat şi ce potenţial de creştere mai au

De 12 ori au urcat acţiunile Chimcomplex de la...

Autor: Tibi Oprea

03.12.2021, 07:40 1685

Următorul pas din planul strategic al Chimcomplex este transferul pe piaţa principală a Bursei de Valori Bucureşti în perioada imediat următoare Compania vrea să schimbe simbolul bursier CHOB cu CRC.

Acţiunile Chimcomplex Borzeşti (simbol bursier CHOB), cel mai mare combinat de produse chi­mice din România, cu două platforme la Oneşti şi Râmnicu Vâlcea, au urcat cu 23% joi până la 23,6 lei/unitate, pe fondul unor tranzacţii de 1,3 mil. lei, com­pania ajungând la o capitalizare de 7,2 mld. lei. La deschi­derea şedinţei, acţiunile companiei s-au apreciat cu până la 30%.

De la începutul anului, compania controlată indirect de omul de afaceri Ştefan Vuza a urcat la Bursa de Valori Bucureşti cu 1.098%, adică a multi­plicat banii investitorilor de aproape 12 ori, în timp ce avansul din ultimul an este de 1.253%, adică o creştere de peste 13 ori, potrivit calculelor realizate de ZF. Doar în ultima lună acţiunile s-au apreciat cu 32%.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO