Burse - Fonduri mutuale

Cum sa citesti evolutia pietei cu tranzactiile insiderilor

Cum sa citesti evolutia pietei cu tranzactiile insiderilor

Dan Ioan Popp, presedintele Impact, a vandut anul trecut actiuni de 16 mil. euro

22.07.2008, 19:42 43

Persoanele din conducerea companiilor listate pe Bursa, care detin informatii despre situatia companiei, asa-zisii insideri, au dovedit in ultimul an si jumatate mai multa inspiratie decat micii investitori de pe piata, realizand achizitii mai mari in momentele in care Bursa inregistra scaderi puternice si vanzand actiuni in perioade de maxime.
De exemplu, in prima jumatate a lunii iulie au fost raportate cele mai putine tranzactii de vanzare ale insiderilor persoane fizice din ultimul an si jumatate, semn ca acestia nu mai sunt dispusi sa-si cedeze participatii la preturile actuale din piata, dupa ce Bursa a pierdut peste 40% de la inceputul anului.
In acelasi timp, pe fondul corectiilor puternice din ultimele doua saptamani, insiderii au realizat un numar de cumparari la nivelul mediei dintr-o luna obisnuita. Cele mai mari achizitii au apartinut in ultima luna managerilor SIF Transilvania (SIF3), care au realizat achizitii masive dupa ce pretul titlurilor a scazut cu peste 40% in mai putin de o luna.
Analiza ZF a fost realizata pe baza a peste 2.200 de raportari ale insiderilor la Bursa de la inceputul anului trecut cu datele disponibile pe site-ul societatii de consultanta KTD Invest.
Insiderii persoane fizice au cumparat de la inceputul acestui an si pana la jumatatea lunii iulie actiuni la Bursa in valoare de 6 mil. euro (21,6 mil. lei), cu 56% mai mult decat pe tot parcursul anului trecut.
Cele mai mari cumparari din ultimul an si jumatate s-au inregistrat in luna mai din 2008 si s-au ridicat la
2 mil. euro (7,1 mil. lei), acestea fiind in principal rezultatul achizitiilor realizate de unul dintre principalii actionari ai Socep, Stere Samara.
Cumpararile realizate de insideri nu reprezinta un indicator prea riguros de previzionare a directiei pietei, pentru ca acestia inteleg poate mai bine decat oricine ce inseamna o investitie pe termen lung si adesea isi plaseaza economiile pe Bursa chiar daca contextul de piata la acel moment nu este unul favorabil lor sau nu este in general un moment bun de cumparat.
Cu toate acestea, se poate spune ca in momentele de scadere accentuata a Bursei, numarul cumpararilor realizat de insiderii persoane fizice a urcat exponential.
Astfel, in luna noiembrie, la prima cadere mai importanta a pietei, acestia au fost raportati cu 113 tranzactii de cumparare, maximul atins in ultimul an si jumatate.
In luna ianuarie, cand Bursa s-a corectat dramatic, insiderii au derulat pe Bursa peste 100 de achizitii, de peste doua ori media dintr-o luna obisnuita.
Vanzarile insiderilor sunt un indicator mult mai bun pentru a intui stadiul la care se afla piata la un moment dat intr-un ciclu bursier.
In ceea ce priveste tranzactiile de vanzare ale insiderilor persoane fizice, numarul acestora a scazut treptat din luna mai a anului trecut, cand s-a inregistrat un maxim pentru ultimul an si jumatate, cu peste 100 de tranzactii de vanzare intr-o singura luna.
De altfel, in perioada mai-iulie a anului trecut, cand Bursa a atins un maxim istoric, insiderii persoane fizice au fost raportati cu 240 de tranzactii de vanzare, adica mai multe decat s-au realizat din luna august si pana in prezent, cand piata a intrat pe un trend descendent de durata.
In ceea ce priveste valoarea titlurilor cedate in piata de insiderii persoane fizice, cele mai mari vanzari ale acestora s-au realizat in luna septembrie a anului trecut, cand piata dadea semne de slabiciune, si s-au ridicat la 19,4 mil. euro (70 mil. lei).
Pentru comparatie, de la inceputul acestui an, insiderii au vandut actiuni la Bursa de doar 2,1 mil. euro (7,7 mil. lei).
Principalii actionari ai Impact Bucuresti (IMP), Ioan Pop si Carmen Sandulescu, au vandut in luna septembrie a anului trecut actiuni ale dezvoltatorului imobiliar in valoare de 18,8 mil. euro (65,8 mil. lei) la preturi de 1,05-1,06 lei/actiune, de peste cinci ori mai ridicate comparativ cu cele la care aceste titluri se tranzactioneaza in prezent. Dragos Cinca, principalul actionar al Flamingo Bucuresti (FLA), a vandut in lunile martie si noiembrie din 2007 pachete de peste 125 mil. actiuni ale retailerului IT&C pentru care a incasat 13 mil. euro (46 mil. lei).
Tranzactiile s-au derulat la un pret mediu de 0,368 lei/actiune, nivel cu 80% mai mare decat pretul actual din piata.
Omul de afaceri Catalin Chelu, cel mai mare jucator persoana fizica pe SIF-uri, a vandut in luna octombrie a anului trecut peste 1,6 mil. actiuni SIF Moldova (SIF 2) la un pret mediu de 3,2 lei/actiune, nivel de aproape doua ori mai ridicat decat cel din prezent.
Cumpararile derulate de insiderii persoane juridice au mers in cea mai mare parte contra curentului pe Bursa. Astfel, daca in perioada ianuarie-iunie din 2007 achizitiile lor au fost nesemnificative, din iulie si pana in luna ianuarie din 2008, perioada de maxim pentru Bursa, valoarea cumpararilor realizate de insiderii persoane juridice a urcat semnificativ si s-a cifrat la peste 43 mil. euro (153 mil. lei), pentru ca sa scada din nou pe parcursul acestui an.
In schimb, cele mai mari vanzari realizate de insiderii persoane juridice s-au derulat in perioada iulie-august, moment de boom al Bursei, cand in numai doua luni acestia au vandut actiuni de 151 mil. euro (534 mil. lei).
Cea mai mare vanzare a fost cea a producatorului de dulciuri Kandia Excelent (EXC), in cadrul unei tranzactii in valoare de aproape 100 mil. euro, pachetul majoritar al companiei fiind transferat pe Bursa cu o luna inainte ca piata sa atinga valori istorice.
Coincidenta sau nu, a doua mare tranzactie a insiderilor din ultimii doi ani derulata pe Bursa a fost cea de la Titan Bucuresti (MPN), pachetul majoritar al companiei fiind transferat pe piata intr-o tranzactie de 31 mil. euro (106 mil. lei) cu o saptamana inainte ca Bursa sa ajunga pe maxime.
Vanzarile insiderilor persoane juridice au fost nesemnificative pe parcursul acestui an, doar in luna mai realizandu-se vanzari mai mari, dupa ce lichidatorul judiciar al Euro Trading Chemicals, unul dintre principalii actionari ai Amonil Slobozia, a cedat in piata pachetul de 30% din companie.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO