Burse - Fonduri mutuale

Corecţiile sunt tot mai puternice pe bursă

Corecţiile sunt tot mai puternice pe bursă

Autor: Stefan Musgociu

27.09.2012, 00:08 933

Bursa de la Bucureşti a continuat să urmeze linia burselor externe şi a scăzut cu 1,27% (indicele BET-C), însă pe o lichiditate în revenire uşoară şi susţinută în principal de tranzacţiile cu acţiunile Fondului Proprietatea (FP), OMV Petrom (SNP), SIF Transilvania (SIF3) şi BRD.

"În momentul de faţă suntem într-o perioadă de corecţii, după creşteri susţinute. Marile decizii ale băncilor centrale (Fed şi BCE - n.red.) au fost anticipate de investitori, iar odată cu confirmarea acestora au apărut şi ceva vânzări. Dar trebuie să vedem şi partea de creşteri la care am asistat, iar pentru a merge mai sus este nevoie de o perioadă de corecţii, precum şi de consolidări. Deocamdată, având în vedere că nu sunt volume foarte mari, am putea spune că aceste corecţii sunt un semn bun. Din punct de vedere tehnic, încă suntem pe trend ascendent şi aceste corecţii sunt binevenite", a declarat directorul de tranzacţionare al casei de brokeraj Transilvania Capital Bogdan Ceuca.

La închiderea pieţei principale, indicele BET al celor mai lichide zece acţiuni era în scădere cu 1,51%, iar indicele extins al Bursei BET-XT se plasa cu 1,75% sub nivelul de marţi. Indicele BET-XT reflectă evoluţia primelor 25 de acţiuni româneşti în funcţie de lichiditate, inclusiv SIF-urile şi Fondul Proprietatea. Acţiunile FP au scăzut cu 2%, la 0,52 lei, titlurile Petrom au pierdut 1,8%, închizând la 0,393 lei, iar acţiunile Băncii Transilvania (TLV) au pierdut peste 2,1%. În schimb, titlurile BRD au închis cu o scădere de 0,4%, deşi pe parcursul şedinţei acestea au pierdut chiar 4%.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO