Burse - Fonduri mutuale

Conpet Ploieşti şi-a majorat profitul cu 19% în primul trimestru

Conpet Ploieşti şi-a majorat profitul cu 19% în primul...

Autor: Adrian Cojocar

01.05.2014, 00:00 138

Transportatorul de ţiţei Conpet Ploieşti (COTE), companie controlată de stat, a obţinut în primul trimestru un profit net de 14,8 mil. lei (3,3 mil. euro), în creştere cu 19,2% faţă de acelaşi interval din 2013. Afacerile companiei s-au majorat de asemenea cu 8,8%, ajungând la 91,8 mil. lei (20,6 mil. euro), potrivit datelor publicate de companie pe site-ul bursei.

Evoluţia vânzărilor s-a datorat creşterii cu 19,4% a cantităţilor de ţiţei, gazolină şi condensat transportate, care s-au cifrat la 1,55 milioane de tone în primul trimestru. Cantităţile de ţiţei din import transportate s-au dublat în primele trei luni, la 531.000 de tone, în timp ce pe plan intern volumele de ţiţei transportate au înregistrat o uşoară scădere.

La 31 martie compania deţinea lichidităţi în valoare de 290,9 mil. lei (65 mil. euro), din care va trebui să plătească circa 29,5 mil. lei sub formă de dividende în acest an. După anunţarea rezultatelor, acţiunile Conpet înregistrau ieri pe bursă un avans de 3,1%, la un preţ de 50 lei/acţiune. La acest nivel capitalizarea companiei este de 97,5 mil. euro.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO