Burse - Fonduri mutuale

Conpet Ploieşti încheie un contract în valoare de 242,4 mil. lei cu CFR Marfă

Conpet Ploieşti încheie un contract în valoare de...

Autor: Tibi Oprea

29.03.2019, 00:00 227

Conpet Ploieşti (COTE), transportatorul naţional de produse petroliere prin conducte şi căi ferate, a încheiat un contract cu CFR Marfă prin care va beneficia de servicii de transport al ţiţeiului şi gazolinei din rampele de încărcare la destinaţiile stabilite. Valoarea contractului se ridică la 242,4 mil lei, potrivit unui raport la bursă al emitentului. 

Obiectul contractului se desfăşoară de la 1 aprilie 2019 până la 31 martie 2023, fiind stipulate penalităţi de întârziere de 0,03% pe zi. Scrisoarea de garanţie de bună execuţie este constituită în cuantum de 500.000 lei, se mai arată în raport. Compania de stat a avut în 2018 cel mai mic profit net din 2014 încoace, de 59,5 mil. lei, în scădere cu 20% faţă de cel realizat anul precedent, ca urmare a creşterii costurilor. 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO