Burse - Fonduri mutuale

Compa Sibiu, companie care are Fondul Suveran de Pensii al Norvegiei în acţionariat, va intra în BET-BK cu 0,6% pondere, a doua cea mai scăzută

Compa Sibiu, companie care are Fondul Suveran de Pensii...

Autor: Liviu Popescu

17.09.2019, 00:01 300

Producătorul de piese auto Compa Sibiu (simbol bursier CMP), companie din eşalonul doi al bursei care are în acţionariat Fondul Suveran de Pensii al Norvegiei, cel mai mare la nivel mondial, vor intra din 23 septembrie 2019 în structura indicelui BET-BK cu o pondere de 0,64%, a doua cea mai scăzută din rândul celor 25 de acţiuni, potrivit datelor BVB.

Spre comparaţie, Electromagnetica este pe ultimul loc ca pondere în structura indicelui, respectiv 0,2%. BET-BK este un indice de preţuri ponderat cu capitalizarea free-float-ului celor mai lichide societăţi listate pe piaţa reglementată a BVB, care poate fi folosit ca benchmark de către administratorii de fonduri, dar şi de alţi investitori instituţionali. Compa Sibiu a intrat în structura indicelui BET-BK în locul acţiunilor Antibiotice Iaşi.

Luni după-amiază acţiunile Compa Sibiu se depreciau cu 0,5%, la 0,772 lei pe unitate. Compania are o capitalizare de 170 milioane de lei, iar de la începutul anului 2019, preţul acţiunilor sale s-a depreciat cu 12%. Spre comparaţie indicele principal BET s-a apreciat cu 25%. 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO