Burse - Fonduri mutuale

Chimcomplex, declin de 11,4% miercuri fără nicio ştire la bursă. Compania şi-a majorat de 11 ori capitalizarea în 2021

Chimcomplex, declin de 11,4% miercuri fără nicio ştire...

Autor: Tibi Oprea

08.12.2021, 14:05 1851

Acţiunile Chimcomplex Borzeşti (CHOB), cel mai mare combinat de produse chimice din România, cu două platforme la Oneşti şi Râmnicu Vâlcea, scădeau miercuri la ora 14.00 cu 11,4%, pe fondul unor tranzacţii de 629.000 de lei, fără ca emitentul să fi publicat vreun anunţ la Bursa de Valori Bucureşti.

Este pentru a treia şedinţă la rând când acţiunile CHOB înregistrează scădere, în care acţiunile au scăzut cu 20,5%, arată calculele ZF.

Totuşi, Chimcomplex figurează cu o creştere de 943% de la începutul anului, respectiv un avans de 997% în ultimul an, adică o multiplicare de 11 ori a valorii, pe fondul unui rulaj de 24,6 mil. lei. Compania controlată indirect de omul de afaceri Ştefan Vuza are aproape 7 mld. lei capitalizare, arată datele BVB.

Cei mai mari acţionari sunt CRC Alchemy Holding (85%), societate controlată de Ştefan Vuza, şi statul român, prin Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului (9%).

Chimcomplex a încheiat primele nouă luni ale anului cu venituri totale de 1,8 miliarde lei, faţă de 816 milioane lei în perioada similară din 2020, şi un profit net de 422 milioane lei, comparativ cu pierderi de 39 milioane lei la finele lunii septembrie 2020, potrivit raportului financiar publicat la BVB.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO