Burse - Fonduri mutuale

Chiara Ferragni, unul dintre cei mai puternici influenceri din lume, vrea să debuteze în piaţa de capital printr-un IPO la Bursa de la Milano. Grupul italiencei a generat vânzări de 20 mil. euro în 2019

sursă foto: https://theblondesalad.com/

sursă foto: https://theblondesalad.com/

Autor: Tibi Oprea

15.10.2020, 16:11 2107

După ce şi-a construit un brand personal de lifestyle şi a atras peste 21 de milioane de abonaţi şi colaborări cu Dior, Lancôme şi alte branduri renumite, Chiara Ferragni, antreprenoare italiană, blogger de modă, influencer şi designer, a decis să ia în considerare, după mai mult de 10 ani de activitate, debutul în piaţa de capital pentru a-şi monetiza eforturile, scrie Reuters.

Ferragni, în vârstă de 33 de ani, a declarat într-un interviu din septembrie pentru o publicaţie italiană că vrea să facă o ofertă publică iniţială (IPO) pe Bursa de la Milano, oraşul său de reşedinţă, pentru a testa puterea de sine stătătoare a modelului de business “influencer”. O astfel de operaţiune ar reprezenta de asemenea o mişcare publicitară importantă pentru şeful Borsa Italiana, Raffaele Jerusalmi.

Construindu-şi o reputaţie în piaţa de fashion, celebrităţile din social media pot promova diverse servicii sau produse în rândul fanilor de pe reţelele de socializare. Brandurile de obicei alocă între 10% şi 20% din bugetul de promovare către astfel de marketing. Potrivit Influencer Marketing Hub, sumele totale direcţionate către acest tip de promovare s-au ridicat la 6,5 miliarde de dolari în 2019, o creştere de aproape patru ori faţă de 2016.

Alte staruri din această industrie şi-au construit deja imperii de brand. Colecţia de cosmetice Louis Vuitton Moët Hennessy în colaborare cu Rihanna a generat vânzări de 500 de milioane de euro la un an de la lansare, în timp ce anul trecut pop star-ul a obţinut suportul Bernard Arnault pentru colecţia de modă. De asemenea, producătorul de parfumuri Coty a acceptat să plătească 600 de milioane de dolari pentru o participaţie de 51% în business-ul de make-up al starului TV Kylie Jenner.

O altă dovadă a puterii influencerilor reiese şi din campania prin care Chiara Ferragni şi-a mobilizat comunitatea şi partenerii şi a reuşit să adune în mai puţin de 24 de ore circa 3 milioane de dolari pentru lupta împotriva pandemiei din Italia.

Chiara Ferragni nu a specificat pe care dintre cele trei companii pe care le controlează o va lista sau când. Sisterhood, societate care gestionează campaniile de marketing ale acesteia, a raportat venituri de 11 milioane de euro în 2019, potrivit presei italiene. Împreună cu business-ul său de fashion Serendipity şi cu TBS Crew, care deţine blogul The Blonde Salad, grupul a generat vânzări de 20 de milioane de euro în 2019.

La un multiplu de vânzări de patru ori pe care îl aduc acţiunile Prada, grupul Chiarei Ferragni ar putea valora circa 80 de milioane de euro, o valoare mică, dar care ar putea fi primul IPO al unui brand personal construit pe auto-promovare în online. Pe de altă parte, pe măsură ce pandemia forţează companiile să îşi reducă costurile de marketing, unii pun sub semnul întrebării modelul de afacere tip influencer, iar investitorii vor trebui convinşi că business-urile digitale construite pe baza unui chip frumos sunt durabile.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO