Burse - Fonduri mutuale

Care sunt cele mai mari companii de pe piaţa AeRO, pepiniera pentru segmentul principal al Bursei locale. Chimcomplex este evaluată de investitori mai sus decât opt companii din BET, la aproape 3 miliarde de lei

Care sunt cele mai mari companii de pe piaţa AeRO,...

Autor: Tibi Oprea

19.09.2021, 10:03 2466

Chimcomplex Borzeşti Oneşti (CHOB), Practic Bucureşti (PRBU) şi Romaero Bu­cureşti (RORX) sunt cele mai mari companii listate pe piaţa AeRO a Bursei de Valori Bucureşti în funcţie de capitalizare, potrivit datelor BVB din 13 septembrie 2021 agregate de ZF.

Podiumul celor mai valoroase companii de pe piaţa secundară a bursei locale, considerată o rampă de lansare în vederea listării pe segmentul principal, însumează 3,7 miliarde de lei, sumă la care Chimcomplex contribuie cu 2,95 de miliarde de lei, arată calculele ZF.

De altfel, compania care deţine platformele Oltchim (Vâlcea) şi Borzeşti este evaluată de investitorii de la BVB mai sus decât opt companii din rândul celor 17 incluse în indicele principal BET – Alro Slatina, Bursa de Valori Bucureşti, Transelectrica, Conpet Ploieşti, MedLife, Purcari, Sphera Franchise Group şi TeraPlast Bistriţa – respectiv la egalitate cu Transgaz.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO