Burse - Fonduri mutuale

Ce companii s-au delistat şi ce s-a listat în ultimul deceniu la bursa românească

Companii de top care ocupă primele locuri în pieţe în care activează precum panificaţie, producerea de îngrăşăminte chimice, piaţa de lactate, s-au delistat de la bursa românească din 2007 încoace, cele mai multe la decizia noilor acţionari în urma unor preluări.

În locul acestora investitorii s-au putut orienta spre acţiuni ale principalului furnizor de servicii medicale private din România sau cel mai mare producător de gaze naturale sau chiar liderul industriei nucleare, arată o analiză ZF.

Din analiză reiese că 14 companii care se bat pentru primele poziţii în pieţele în care activează s-au delistat din 2008 încoace pentru că acestea au făcut obiectul unor preluări din partea acţionarilor majoritari.

Azomureş a fost cea mai mare delistare a unei companii de la bursă în ultimii 10 ani în condiţiile în care cel mai mare producător de îngrăşăminte chimice a părăsit arena bursieră cu o capitalizare de 247 milioane euro, potrivit datelor solicitate de ZF la BVB. Azomureş a avut în 2016 afaceri de 314 mil. euro, arată datele de la Ministerul de Finanţe.

Citește continuarea pe zfcorporate.ro

AFACERI DE LA ZERO
Linkuri utile

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.