Burse - Fonduri mutuale

Cât de nelichidă este piaţa AeRO: o companie nu s-a mai tranzacţionat din anul 2000, însă raportează orice activitate

Cât de nelichidă este piaţa AeRO: o companie nu s-a...

Autor: Liviu Popescu

31.07.2018, 00:00 634

Camexip Băicoi (CAXY), producător de echipamente electrice cu afaceri de 3 mil. lei în 2017 şi un profit net de 5 mil. lei, a avut ultima şedinţă de tranzacţionare la Bucureşti în anul 2000, adică în urmă cu aproape două decenii, potrivit datelor BVB.

Compania are un free float (acţiuni libere disponibile la tranzacţionare - n. red.) de 32,6% şi raportează periodic orice activitate pe care o desfăşoară, de la adunări ale acţionarilor până la informaţii financiare şi rapoarte cu privire la acţionariat. Cea mai recentă raportare a companiei a fost pe 13 iulie 2018, când a publicat hotărârile acţionarilor din şedinţa din ziua precedentă cu privire la valorificarea unor active. La cea mai recentă şedinţă de tranzacţionare, cea din 3 octombrie 2000, compania avea 238.150 de lei capitalizare.

Camexip Băicoi este listată la Bucureşti din 1996, iar în prezent Marian State, directorul general al companiei, are 12,6% din capitalul social, în timp ce George State, preşedintele companiei, deţine 54,8%. Compania nu figurează cu dividende plătite de-a lungul activităţii sale la bursă. Potrivit datelor ZF, aceasta este compania care a stat cel mai mult timp pe bară de la tranzacţionare.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO