Burse - Fonduri mutuale

Castigul Iorom Industry a urcat de cinci ori

18.04.2007, 17:36 42

Producatorul de subansambluri auto Iorom Industry din Timisoara a inregistrat anul trecut un profit net de 20,8 mil. lei (5,3 mil. euro) de peste cinci ori mai ridicat decat in perioada similara a anului precedent, potrivit raportului emis de companie. Rezultatul s-a datorat unor venituri realizate de companie si inregistrate in contul altor venituri din exploatare, care au crescut anul trecut cu 56% pana la aproape 38 mil. lei (10,7 mil. euro). Acestea au reprezentat in 2006 peste 80% din totalul veniturilor Iorom Industry. In aceeasi perioada, afacerile companiei s-au redus insa cu circa 20%, pana la 8,5 mil. lei (2,43 mil. euro). Iorom Industry este controlata de societatea Iorom Trading, care detine aproape 80% din actiuni, un alt actionar important fiind Petre Eugen, cu o participatie de 10%. Actiunile Iorom Industry sunt cotate pe RASDAQ, ultimul pret la care acestea s-au tranzactionat fiind de 6,6 lei/actiune, nivel la care capitalizarea companiei este de 0,39 mil. euro.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO