Burse - Fonduri mutuale

Care ar putea fi următoarele efecte ale deciziei FTSE de promovare a bursei româneşti: intrări de capital, vizibilitate, interes al unor investitori cu sute de miliarde de euro pe mână

Bursa de la Bucureşti a fost promovată cu o treaptă, de la piaţă de frontieră la piaţă emergentă secundară, un pas înainte pentru piaţa de capital din România, ceea ce înseamnă că acţiunile listate la Bucureşti vor fi incluse în indicii pieţelor emergente, urmăriţi de investitori cu sute de miliarde de euro în gestionare.

“Din analiza modului în care au reacţionat alte pieţe de capital care au fost reclasificate de la statutul de piaţă de frontieră la statutul de piaţă emergentă, putem afirma că un un primim efect ar fi creşterea vizibilitţăţii şi a interesului investitorilor instituţionali”, se arată într-o notă de analiză realizată de societatea de brokeraj Tradeville.

După trei ani de aşteptare, respectiv de când România a fost inclusă pe lista de monitorizare pentru pentru o eventuală promovare, toate cele nouă criterii pe care le cerea agenţia de evaluare financiară FTSE Russell au fost îndeplinite, lichiditatea fiind ultimul şi cel mai dificil criteriu rămas de îndeplinit, notează şi analiştii de la BT Capital Partners.

Citește continuarea pe zfcorporate.ro

AFACERI DE LA ZERO
Linkuri utile

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.