Burse - Fonduri mutuale

Campania electorală şi problemele din SUA ţin investitorii departe de bursă

Autor: Stefan Musgociu

14.11.2012, 00:04 372

Bursa de la Bucureşti a continuat să urmeze linia burselor externe şi a scăzut cu 0,59%, într-o piaţă unde tranzacţiile cu acţiunile Fondului Proprietatea (FP) şi SIF Transilvania (SIF3) au asigurat 54% din rulajul de doar 10,8 mil. lei.

Piaţa locală a fost pe scădere încă din primele minute, urmând îndeaproape linia burselor mature din Europa. La fel ca în precedentele şedinţe, atenţia puţinilor investitori prezenţi la tranzacţionare a fost axată pe câteva acţiuni. "Volumele extrem de mici sunt cauzate de lipsa de interes faţă de piaţă având în vedere faptul că nu se întâmplă nimic, monotonia caracterizând atmosfera din piaţă. Clienţii mari sunt pe poziţii de stand-by, iar cei de retail mai «ciupesc» puţin ca să îşi mai «cosmetizeze» portofoliul. În piaţa noastră nici zvonuri nu mai sunt, astfel că aşteptăm trecerea campaniei electorale şi să se instaleze noul guvern pentru a vedea ce planuri are executivul pe următorii patru ani", a declarat directorul de operaţiuni al firmei de brokeraj Estinvest, Marcel Murgoci.

La închiderea pieţei principale, indicele BET, al celor mai lichide zece acţiuni, era în scădere cu 0,65%, iar indicele extins al Bursei, BET-XT, se plasa cu 0,75% sub închiderea de luni. Indicele BET-XT reflectă evoluţia primelor 25 de acţiuni româneşti în funcţie de lichiditate, inclusiv SIF-urile şi Fondul Proprietatea.

Totodată, indicele BET-FI, al acţiunilor celor cinci SIF-uri şi al titlurilor Fondului Proprietatea, s-a plasat cu 0,87% sub nivelul de luni.

Investitorii au tranzacţionat în total acţiuni de 10,8 milioane de lei (2,3 milioane de euro), uşor sub lichiditatea şedinţei precedente. Titlurile Fondului Proprietatea şi SIF Transilvania au fost cele mai tranzacţionate din piaţă, cu operaţiuni de 3,45 milioane de lei şi, respectiv, 2,35 milioane de lei. Aceste acţiuni au asigurat 54% din lichiditatea pieţei. Cel mai recent transfer cu acţiunile Fondului Proprietatea a fost realizat la 0,53 lei, preţ cu 0,66% mai redus faţă de luni, iar titlurile SIF Transilvania au închis în scădere cu 0,33%, la 0,598 lei.

"În ceea ce priveşte evoluţiile burselor externe, piaţa dă semne de corecţii, revenirile nefiind aşteptate prea curând. Rezultatul alegerilor din SUA a dat bătăi de cap investitorilor, ei mizând, deocamdată, pe un mers greoi al reformelor propuse de Obama. Totodată, problemele din zona euro nu sunt ca şi rezolvate, existând încă eforturi susţinute pentru calmarea pieţelor", a mai spus brokerul.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO