Burse - Fonduri mutuale

Business internaţional: Credit Suisse şi banca japoneză Nomura anunţă posibile pierderi în T1 din cauza unor vânzări masive din partea unui fond de hedging din SUA

Banca elveţiană Credit Suisse, una dintre cele mai mari la nivel european, şi grupul nipon Nomura au avertizat luni că ar putea suferi pierderi de câteva miliarde de dolari în T1/2021 după ce Archegos Capital, un fond de hedge fund din SUA, a vândut agresiv vineri din acţiuni din cauza unui default pe tranzacţii în marjă, potrivit Bloomberg.

Reacţia investitorilor a fost negativă, astfel că pe parcursul şedinţei de ieri acţiunile Credite Suisse se prăbuşeau cu 14%. Nomura a închis cu 16% mai jos, declin istoric. Pe de altă parte, şi unele bănci din Europa au fost contaminate de declinul Credit Suisse, de exemplu Deutsche Bank care scădea ieri cu până la 5%, dar şi UBS, minus 4%. Barclays şi BNP Paribas scădeau cu aproape 2%. 

Apelul în marjă ale brokerilor le impune clienţilor să îşi mărească nivelul de fonduri din cont în condiţiile în care valoarea fondurilor a scăzut sub un anumit nivel. Creditorii Archegos Capital încearcă acum să reducă pagubele, având în vedere că firma cu sediul în New York nu a reuşit să răspundă apelului în marjă de săptămâna trecută.

Mişcarea a forţat lichidarea a peste 20 de miliarde de dolari din poziţiile asociate cu acţiunile din cadrul grupului american de media ViacomCBS şi Baidu, care operează unul dintre cele mai mari motoare de căutare din lume.

De asemenea, datele au scos în prim-plan lumea opacă a strategiilor de tranzacţionare, facilitată de unele dintre cele mai mari nume de pe Wall Street, scrie Bloomberg. Archegos a fost creat de Bill Hwang, fost trader în cadrul Tiger Management, considerat la un moment dat drept unul dintre cele mai promiţătoare fonduri de hedging din Asia.

În plus, Hwang a fost unul dintre protejaţii lui Julian Robertson, unul dintre oamenii care au pionierat industria modernă a hedge fund-urilor. În timp ce rezultatele au avut un impact limitat asupra pieţelor financiare, băncile şi persoanele familiare cu situaţia au indicat că rectificarea pariurilor plasate de Archegos ar putea continua pe termen lung.

 
 
AFACERI DE LA ZERO
Linkuri utile

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.