Burse - Fonduri mutuale

Bursele americane deschid şedinţa de luni cu creşteri: Wall Stret-ul pare că îşi revine

Bursele americane deschid şedinţa de luni cu creşteri:...

Autor: Alex Ciutacu

25.11.2019, 16:47 171

Bursele americane înregistrează creşteri în şedinţa de luni (n.r: care începe la ora 16.00 – ora României), în contextul în care Wall Street-ul pare să îşi revină după o săptămână în care pieţele de capital au stat în expectativă, alimentat de semnalele transmise pe frontul comercial Beijing – Washington.

Indicele industrial Dow Jones a crescut cu 73 de puncte, adică 0,3%, în timp ce indicele S&P 500 a înregistrat o creştere de 0,2%. În acelaşi timp, indicele Nadaq s-a apreciat cu 0,6% la începutul şedinţei de luni, potrivit CNBC.

Sectorul de tehnologie a înregistrat cele mai bune performanţe din S&P 500, pe fondul unei creşteri de 0,6%. Cea mai performantă companie până la ora transmiterii ştirii a fost cea a Nvidia, de 2,4%. Avansul indicelui Dow Jones a fost influenţat de compania Intel, care a înregistrat un avans de 1,4%

Pe bursa companiilor de tehnologie, Nasdaq a crescut după ce acţiunile Apple şi Amazon au înregistrat creşteri de câte 1%.

 
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO