Burse - Fonduri mutuale

Bursă. Şedinţă mixtă pentru indicii de la BVB. BET urcă însă uşor şi încheie săptămâna pe plus. Lichiditatea, minus 49%. Pieţele dezvoltate din vest, în teritoriu negativ

Bursă. Şedinţă mixtă pentru indicii de la BVB. BET...

Autor: Eduard Ivanovici

13.10.2023, 18:16 571

BET, indicele de referinţă al Bursei de Valori Bucureşti, a înregistrat vineri, 13 octombrie, o creştere de 0,12% , încheind astfel săptămâna cu un avans de 1,83%, potrivit datelor agregate de ZF de la BVB.

Majoritatea indicilor au afişat scăderi, precum 0,06% pe BET-NG, unde sunt incluse companiile din energie şi utilităţi, 0,25% în cazul BET-BK, de referinţă pentru administratorii de fonduri, şi 0,44% pe BET-FI, care include societăţile de investiţii financiare şi Fondul Proprietatea.

Creşteri au mai înregistrat indicele dividendelor BET-TR (0,13%) şi BETAeRO (0,84%), indice consultativ pentru pepiniera segmentului principal. Benchmark-ul mai are nevoie de un avans de 1,7% pentru a doborî precedentul record, atins pe 20 septembrie.

Din BET, acţiunea FP a obţinut şi de această dată una dintre cele mai mari dinamici, respectiv 1,32%, după ce a urcat cu o zi înainte cu 4,5% pe fondul anunţului de răscumpărare a 670 de milioane de acţiuni de la investitori.  La polul opus, acţiunea BVB a pierdut 3,3%, după ce a atins recent un nou maxim istoric.

Lichiditatea pe segmentul de acţiuni – Piaţa Principală şi Sistemul Multilateral de Tranzacţionare – a ajuns la 44,2 milioane de lei, în scădere cu 49% faţă de nivelul şedinţei precedente de 87 de milioane de lei. De asemenea, valoarea tranzacţiilor s-a încadrat sub media ultimelor 12 luni – 93 de milioane de lei, echivalentul a 18 milioane de lei.

Pe plan european, indicele Stoxx 600 a pierdea 0,6% spre finele şedinţei. DAX din Germania şi CAC 40 de la Paris se depreciau cu 1,15%, respectiv 1%. La Milano, FTSE-MIB era pe minus cu 0,6%, în timp ce FTSE 100 de la Londra şi IBEX, indicele bursei madrilene, coborau cu 0,4%, respectiv 0,8%.

În Statele Unite, Dow Jones Industrial Average deschidea sesiunea cu plus 0,1%. S&P 500 scădea cu 0,3%, iar Nasdaq Composite cu 0,7%.   

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO