Burse - Fonduri mutuale

​Bursa se îndepărtează de pragul de 10.000 de puncte: minus 0,5% la începutul şedinţei de marţi. Banca Transilvania şi BRD scad cu aproape 1% fiecare, iar Alro este la minimul din 2017

​Bursa se îndepărtează de pragul de 10.000 de...

Autor: Tibi Oprea

10.12.2019, 13:21 388

Bursa de la Bucureşti a deschis şedinţa de marţi în teritoriul roşu, în contextul în care indicele principal BET înnregistra la ora 12.50 o scădere de 0,5%, îndepărtându-se de pragul de 10.000 de puncte.

Astfel, dintre cei 16 emitenţi din prima ligă bursieră, doar Digi Communications înregistra avans, de 0,94%. Patru acţiuni se tranzacţionau la preţurile din şedinţa precedentă, în timp ce restul înregistrau scăderi.

Cea mai mare scădere este înregistrată de Alro Slatina, de 1,4%, care se tranzacţionează la minimul din 2017 încoace. Aceasta este urmată de Transgaz şi acţiunile bancare BRD şi Banca Transilvania, cu scăderi de aproape 1% fiecare.

De altfel, toţi indicii bursieri înregistrează scăderi de peste 0,5%.

Pe de altă parte, principalele burse internaţionale au deschis sesiunea de tranzacţionare de marţi în scădere, pe fondul incertitudinilor legate de negocierile comerciale SUA-China.

“Bursele externe scad pentru că se tem că nu va fi un acord SUA-China. Ministerul Agriculturii din SUA a spus că Trump vrea să vadă 'movement' dinspre China înainte de un acord, iar Ministerul de Externe din China a spus că Sua ar trebui să lase mentalitatea războiului rece deoparte”, spune Claudiu Cazacu, analist şef XTB.

Astfel, indicele DAX al Bursei din Germania înregistra minus 1,18%, CAC 40 al Bursei din Franţa scădea cu 0,57%, IBEX 35 al Bursei din Spania înregistra o scădere de 0,71%, iar indicele britanic FTSE 100 se deprecia cu 0,98%.

De asemenea, indicele Stoxx Europe 600, care urmăreşte evoluţia a 600 de acţiuni europene din economii precum Austria, Belgia, Germania, Marea Britanie, Norvegia, înregistra minus 0,8%.

Investitorii sunt în expectativă pe plan internaţional, în contextul în care îngrijorările principale ale pieţelor sunt negocierile dintre SUA şi China, deciziile băncilor centrale legatele de ratele dobânzilor, precum şi alegerile generale din Marea Britanie din 12 decembrie.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO