Burse - Fonduri mutuale

Bursa s-a mai racorit dupa un inceput fierbinte de sedinta

11.01.2006, 19:07 15

Bursa trece din nou printr-o perioada extrem de volatila. Dupa un nou inceput de saptamana in forta, urmat si de o deschidere puternica, ieri cea mai mare parte a ultimei sedinte de tranzactionare a fost dominata de o relativa stagnare in jurul preturilor de luni si chiar de usoare corectii pentru unele dintre actiunile cele mai lichide.

Actiunile Petrom au inregistrat o crestere usoara ieri, de pana la 1%, pe un volum de peste doua ori mai redus comparativ cu cel de luni, dupa ce in prima parte a zilei cursul urcase pana la un nou maxim istoric de 0,55 lei/actiune.

"Jucatorii care s-au manifestat pe piata in ultimele doua sedinte au avut un comportament specific investitorilor autohtoni. In opinia mea, cei care au facut piata in ultima perioada au fost investitorii romani, si nu strainii", considera Iulian Panait, presedintele societatii de consultanta in investitii KTD Invest.

"De fiecare data in prima parte a sedintei, ordinele de vanzare erau firave atat din punctul de vedere al numarului, cat si al cantitatii, ceea ce permitea ca piata sa fie usor ridicata. Daca vroiai sa urci piata cu 1-2%, nu aveai nevoie de prea multi bani. Ulterior insa, dupa ce piata crestea, apareau si ordine de vanzare mai consistente. In general, din ceea ce se stie, investitorii profesionisti nu intra la cumparare in deschidere, exceptand situatia in care in seara precedenta au aparut informatii de natura sa schimbe fundamental perceptia asupra unui emitent sau a altuia", a adaugat Panait.

Brokerii spun ca este posibil ca pe termen scurt piata sa atinga noi maxime, in conditiile in care investitorii in continuare nu prea se arata dispusi sa vanda, iar cererea se mentine ridicata.

"Pe orizontul foarte scurt de cateva saptamani, este posibil sa se atinga noi maxime istorice sau maxime multilunare, dar apoi va urma si o perioada de corectie sau de consolidare. Aceasta perioada de corectie va preceda un nou minitrend ascendent, care ar putea sa tina 2-3 luni de zile", crede Iulian Panait.

"In acest moment, exista cateva companii pentru care vad un potential de crestere sanatoasa, precum BRD si Petrom, alte titluri le consider corect evaluate sau chiar putin "intinse" cum sunt SIF-urile sau Banca Transilvania, in timp ce alte titluri, ca Biofarm, Turbomecanica sau Broker le vad ca actiuni cu potential, dar care nu sunt in prima linie si nu sunt atat de vizate de investitori", a adaugat Panait.



Actiunile SIF Transilvania au atins ieri un nou record de pret la nivelul de 2,45 lei/actiune, dar aparitia unor ordine de vanzare mai importante a coborat treptat pretul pe parcursul sedintei. Ultima tranzactie cu aceste titluri s-a realizat la 2,4 lei/actiune, in crestere usoara fata de sedinta precedenta. Titlurile SIF Transilvania au fost cele mai tranzactionate din piata, cu un rulaj de 11,6 mil. de lei (3,1 mil. de euro). Brokerii spun ca desi aceste actiuni au fost puternic tranzactionate in ultima perioada, nu se poate vorbi

de o reorientare a investitorilor mari de pe alte titluri SIF, in favoarea acestei societati.



Titlurile Carpatica au inchis pe maxim, atingand din nou pragul de 0,6 lei/actiune, in urma unei cresteri de peste 2%. "De pe la jumatatea lunii iulie se fac volume mai mari pe Carpatica. Daca in trimestrul al doilea al anului trecut s-au tranzactionat circa 17 mil. actiuni, in trimestrul al treilea, volumul a fost de 43 mil., pentru ca in ultimul trimestru sa se faca un volum de 32 mil. actiuni. Volumele s-au facut pe o crestere usoara. In conditiile in care indicatorii tehnici dau semnal de cumparare, chiar daca financiar compania este supraevaluata, cred ca actiunile este posibil sa aiba o evolutie interesanta in viitorul apropiat", spune Gabriel Rotaru, director de tranzactionare la Intercapital Invest



Actiunile Asirom au pierdut ieri peste 7%, pe fondul unei lichiditati reduse totusi, in conditiile in care valoarea tranzactiilor a fost de sub 25.000 de lei ( sub 7.000 de euro). Ultimul pret la care aceste titluri au fost tranzactionate a fost de 0,65 de lei/actiune. Asirom se afla in prezent in mijocul unui scandal intre actionarul majoritar si principalii actionari minoritari. La ultima AGA convocata de societate, majoritarii au aprobat delistarea actiunilor de la Bursa, rezilierea contractului de registru incheiat cu Regisco si majorarea capitalului social cu pana la 43 mil. euro, dar nu au ales consiliul de administratie prin metoda votului cumulativ, asa cum cerusera minoritarii.



Actiunile Mittal Steel Roman (fosta Petrotub) au castigat ieri 5,3% inchizand sedinta de tranzactionare la cotatia de 4,58 lei/actiune. De la inceputul acestui an, titlurile producatorului de tevi au inregistrat o apreciere de 7,7%, insa pe fondul unei lichiditati foarte scazute. Valoarea tranzactiilor realizate cu aceste actiuni a fost ieri de circa 75.000 de lei (20.000 de euro). Unii brokeri spun ca Mittal Steel Roman ar putea raporta rezultate foarte bune pe 2005, avand in vedere ca la noua luni compania inregistra deja profit. Totusi, evolutia actiunilor Petrotub a fost caracterizata in ultima perioada de cresteri bruste urmate de scaderi la fel de abrupte.



Titlurile Mecanica Rotes TargoviSte au inregistrat ieri o apreciere de 17,4% pe fondul unor tranzactii in valoare de 160.000 de lei (44.000 de euro). Actiunile companiei, care are ca obiect de activitate producerea de articole de robinetarie, au revenit ieri la tranzactionare dupa ce fusesera suspendate pentru desfasurarea AGA. Actionarii Mecanica Rotes au aprobat recent transferul acestor titluri pe Bursa, splitarea valorii nominale a actiunilor, precum si o majorare de capital in valoare de 2,74 milioane de euro prin aport de capital din partea actionarilor existenti. Principalii actionari ai companiei sunt omul de afaceri Catalin Chelu si SIF Oltenia, care detin circa 70% din actiuni.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO