Burse - Fonduri mutuale

Bursa românească, la maximul anului 2019. Ca să revină la nivelul de dinainte de OUG 114, mai are nevoie de 5%

Bursa românească, la maximul anului 2019. Ca să...

Autor: Liviu Popescu

20.03.2019, 18:08 382

De la începutul anului încoace, indicele principal BET s-a apreciat cu 8,5%

Bursa de Valori de la Bucureşti, catalogată încă piaţă de frontieră de agenţiile de evaluare financiară, a închis pe 20 martie la nivelul maxim din 2019 în contextul în care indicele principal BET a urcat cu 0,9%, susţinut în principal de evoluţia acţiunilor Conpet, Romgaz şi Electrica, potrivit datelor BVB.

Indicele principal BET al celor mai tranzacţionate 16 acţiuni a spart astfel pragul de 8.000 de puncte pentru prima oară anul acesta, însă pentru reveni la nivelul de dinainte de ordonanţa 114 a Guvernului Dăncilă, mai are nevoie de aproape 5%.

De la începutul anului 2019 încoace, indicele principal BET s-a apreciat cu 8,5%, cea mai mare parte a avansului fiind înregistrată în luna februarie, când majoritatea companiilor listate şi-au prezentat rezultatele şi în unele cazuri şi propunerile de dividende pentru a fi votate de acţionari. De la începutul lunii martie şi până la închiderea din 20 martie, indicele principal al bursei româneşti a urcat cu 4,4%.

Toţi indicii bursieri de la Bucureşti au fost miercuri pe plus, de la 0,16% pentru indicele BET-FI, al societăţilor financiare şi al Fondului Proprietatea, la 1% pentru BET-NG, al companiilor din energie. 
Valoarea tranzacţiilor realizate miercuri la bursa de la Bucureşti a fost de 44 milioane de lei, uşor în creştere faţă de cea din şedinţa precedentă. Media anului 2019 este de 45,5 mil. lei.

Cele mai mari creşteri ale preţurilor acţiunilor din indicele BET au fost înregistrate miercuri de Conpet (2,7%), Romgaz (2,12%), Banca Transilvania (1,2%). Patru acţiuni au fost pe minus.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO