Burse - Fonduri mutuale

Bursa face notă discordantă şi scade când Europa creşte

Bursa face notă discordantă şi scade când Europa creşte

Autor: Stefan Musgociu - Mediafax

09.06.2011, 23:45 662

Bursa a scăzut joi cu 0,85%, într-o piaţă cu volatilitate foarteridicată pe acţiunile care au înregistrat creşteri puternice înultima perioadă. Corecţiile au survenit mai cu seamă spre finalulşedinţei, deşi principalele pieţe europene au cunoscut unreviriment la nivelul indicilor după prânz.

Oltchim (OLT) şi Rompetrol Rafinare (RRC), care cu aproape ooră înainte de închidere au trecut de la un câştig de 15% la ocorecţie de peste 10%.

Acţiunile Oltchim au urcat puternic cu 15% încă din primeleminute şi au înregistrat, astfel, cotaţia maximă istorică atinsă dela listare, de 2,325 lei. Ritmul ascendent s-a menţinut până înjurul orei 15:20, când acţiunile au trecut brusc pe scăderesemnificativă.

Astfel, ultimele operaţiuni cu aceste titluri au fost realizatela 1,8 lei, preţ cu 10,98% sub ultima cotaţie de miercuri. Acestetitluri au consemnat al treilea rulaj din piaţă, de 3,1 milioanelei.

"Este clar că cineva vrea să cumpere cu orice preţ la Oltchim,poate chiar în afară de PCC, care în ultimul timp a raportatachiziţii zilnice. Asta i-a antrenat şi pe speculatori, iar dupăcreşterile puternice din acest an riscul este extrem de ridicat", adeclarat directorul de operaţiuni al firmei de brokeraj EstinvestMarcel Murgoci.

La finalul şedinţei, indicele BET, al celor mai lichide zeceacţiuni, înregistra un recul de 0,27%, iar titlurile celor cinciSIF-uri şi ale Fondului Proprie­tatea (FP) plasau indicele BET-FIcu 1,37% sub nivelul de miercuri.

La fel ca în cazul acţiunilor Oltchim, titlurile RompetrolRafinare şi Rompetrol Well Services au fost pe creştere cu 15% pânăîn jurul orei 15:20, când au revenit brusc la nivelurile demiercuri. Ulterior, preţul acţiunilor Rompetrol Rafinare a căzut cu10,11% chiar la închidere, iar titlurile Rompetrol Well Services auconsemnat un recul de 5,87%.

Murgoci crede că evoluţia acţiunilor Rompetrol Rafinare poate fiinfluenţată de unii speculatori care se aşteaptă ca The RompetrolGroup să răscumpere de la statul român la un preţ mai mareacţiunile rezultate din conversia obligaţiunilor, iar aceastătranzacţie să ducă şi la creşterea cotaţiei pe bursă.

"Cred că asistăm la «un foc de paie». Este posibil ca unul saumai mulţi investitori să se aştepte ca răscumpărarea acţiunilor dela stat la finalul negocierilor să se realizeze direct pe bursă,iar o asemenea tran­zac­ţie ar putea duce la posibilitatea lansăriiunei noi oferte de preluare, mai ales dacă statul se va înţelege cuRompetrol la un preţ mai mare decât cel de la bursă", a afirmatbrokerul.

Totodată, potrivit unor supoziţii vehiculate în piaţa decapital, unii investitori au ridicat preţul acţiunilor RompetrolRafinare în ultimele zile considerând că The Rompetrol Group arputea majora preţul de delistare dacă unii acţionari au subscris lava­loarea nominală de 0,1 lei titluri emise într-o majorare decapital la Rom­petrol Rafinare, decisă în luna septembrie a anuluitrecut, când a fost aprobată conversia obligaţiunilor deţinute destat la companie în acţiuni.

Acţiunile Fondului Proprietatea au continuat să fie cele mailichide din piaţă, cu transferuri de 16,4 milioane lei, iar preţula stagnat la 0,502 lei.


De urmărit astăzi

  • Acţiunile Oltchim Râmnicu Vâlcea (OLT) şi Rompetrol Rafinare(RRC), care au pierdut ieri 11% şi respectiv 10% din valoare dupăcreşterile spectaculoase din ultima perioadă. Titlurile Oltchim auînchis şedinţa la un preţ de 1,8 lei/unitate şi cele ale RompetrolRafinare au fost tranzacţionate ultima dată la 0,0755lei/unitate.

  • Titlurile Biofarm Bucureşti (BIO) după ce SIF Oltenia a cumpăratmiercuri un pachet de un milion de lei pe titluri aleproducătorului de medicamente. Ieri, acţiunile Biofarm au câştigat0,4% şi au închis şedinţa la un preţ de 0,2032 lei/acţiune.

  • Evoluţia burselor internaţionale după ce piaţa americană adeschis şedinţa de ieri cu creşteri uşoare după scăderile din ziuaprecedentă. Principalele burse europene consemnau la aceeaşi orăvariaţii atât în plus, cât şi în minus.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO