Burse - Fonduri mutuale

Bursa de la Bucureşti închide peste pragul de 12.000 de puncte şi ajunge la un nivel record. Şedinţa istorică pe 13 iulie 2021

Bursa de la Bucureşti închide peste pragul de 12.000 de...

Autor: Liviu Popescu

13.07.2021, 18:33 621

Prin prisma indicelui principal BET, cel care reflectă dinamica celor mai tranzacţionate 17 acţiuni, bursa de la Bucureşti a închis pe 13 iulie 2021 la un nou maxim istoric şi pentru prima oară în istorie peste pragul psihologic de 12.000 de puncte.

"Piaţa creste din lipsă de informaţii negative. TLV a fost motorul aprecierii indicelui. Apropierea sezonului de raportări financiare ar da consistenţă acestei creşteri", spune Marcel Murgoci, director de tranzacţionare al Estinvest.

Astfel indicele principal BET a închis şedinţa de marţi la 12.006 puncte, plus 0,3% faţă de şedinţa precedentă, ceea ce înseamnă că de la începutul anului 2021 creşterea indicelui principal este de 22,4%. Cu tot cu dividendele plătite de companiile din BET, investitorii au un randament de aproape 27%, potrivit datelor agregate de ZF din platforma BVB.

„Indicele BET reuşeşte să spargă rezistenţa impusă de pragul de 12.000, însă volumele tranzacţionate au fost sub media anuală, din cauza perioadei concediilor şi a lipsei de catalizatori din piaţă. Lichiditatea redusă semnalează faptul că mişcarea ar putea fi doar una temporară. Cum am putut observa şi în această şedinţă de tranzacţionare, băncile ar putea prezenta un interes crescut în perioada următoare datorită raportărilor financiare peste aşteptări ale companiilor bancare din SUA.” spune Radu Cojoc, broker al Goldring.

Spre comparaţie bursele europene au fost uşor pe minus astăzi, precum 0,07% pentru DAX, 0,05% pentru FTSE100, 0,23% pentru CAC, ceea ce arată că dinamica de astăzi a indicelui principal BET a fost susţinută în principal de factori interni.

Din rândul celor 17 acţiuni ale indicelui, 6 au fost pe minus (BRD cu 0,8%, Purcari cu 0,6%, Electrica cu 0,5%, Transgaz cu 0,36%, Petrom cu 0,34% şi Romgaz cu 0,2%), în timp ce la polul opus cea mai mare apreciere a fost înregistrată de MedLife (2,4%).

“Valoarea tranzacţiilor a fost de 191 milioane euro, peste media anului curent. Lichiditatea a fost asigurată de efectuarea tranzacţiilor, în valoare de 183 milioane euro, din noua emisiune a titlurilor de stat FIDELIS”, potrivit Prime Transaction.

Pe piaţa principală, Banca Transivania (TLV) are cel mai mare aport la rulajul zilnic cu o valoare tranzacţionată de 9,3 milioane lei.​

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO