Burse - Fonduri mutuale

Bursa de la Bucureşti încheie ziua pe o creştere de 1%

Autor: Stefan Musgociu

21.12.2011, 18:58 94

Bursa de la Bucureşti a crescut marţi cu 0,88% şi a recuperat corecţia uşoară de marţi, într-o piaţă în care tranzacţiile cu acţiunile Fondului Proprietatea (FP) au acoperit două treimi din lichiditate.

Piaţa a fost pe creştere încă din primele minute, revenind după ce marţi a scăzut uşor deoarece mai mulţi investitori au plasat ordine de vânzare mai mari pentru a-şi diminua expunerea pe unele acţiuni înainte de finalul anului.

Bursa s-a menţinut pe verde până la finalul şedinţei, deşi în a doua parte a zilei pieţele vest-europene au pierdut câştigul din prima parte a zilei şi au trecut pe scădere uşoară.

"Volatilitatea pieţelor externe arată debusolarea investitorilor, aceştia neştiind ce strategie să adopte în condiţiile în care ştirile macroeconomice la nivel global creează o
nesiguranţă şi mai mare deoarece de multe ori acestea transmit mesaje contradictorii. Cel mai probabil, volatilitatea ridicată de pe pieţele financiare globale va continua şi în prima parte a anului viitor. Vom vedea mişcări foarte volatile de la o zi la alta din cauza investitorilor care nu sunt dispuşi să investească pentru o perioadă mai îndelungată", a declarat pentru MEDIAFAX directorul de tranzacţionare al Intercapital Invest, Mihai Mureşian.

La finalul sesiunii, indicele BET, al celor mai lichide zece acţiuni, era în creştere cu 1,1%, iar titlurile companiilor din sectorul energetic plasau indicele BET-NG cu 1,62% peste închiderea de marţi.

Creşterea indicelui BET şi a indicelui general al Bursei, BET-C, a fost încetinită de acţiunile BRD (BRD), care au scăzut cu 1,82%, corectându-se după ce în ultimele minute ale şedinţei precedente au urcat cu aproape 3,8%. Titlurile băncii au cea mai mare pondere în calcul celor doi indici.

Indicele BET-FI, al acţiunilor celor cinci SIF-uri şi al titlurilor Fondului Proprietatea, a crescut cu 1,48%. Acţiunile celor cinci SIF-uri au crescut cu cel mult 2,74%, după ce marţi au scăzut cu cel mult 4,68%.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO