Burse - Fonduri mutuale

Bursa de la Bucureşti, cu un pas mai aproape de promovarea într-o ligă superioară. Care sunt mizele

Autor: Liviu Popescu

28.09.2018, 00:04 700

♦ ETF-uri, apreciere a acţiunilor româneşti, lichiditate mai mare dată de faptul că bursa va intra sub radarul unor investitori de calibru şi „marfă“ nouă - principalele mize  ♦ Criteriul de lichiditate şi cel cu privire la tranzacţii extrabursiere permise – ambele de la „neîndeplinite“ la „restricţionate“.

Bursa de la Bucureşti este cu un pas mai aproape de promovarea de la o piaţă de frontieră la una emergentă în contextul în care agenţia britanică de evaluare financiară FTSE Russell, una dintre cele mai mari la nivel mondial, a menţinut România pe lista de monitorizare şi a îmbunătăţit două criterii, printre care şi cel legat de lichiditate, cea mai dureroasă rană a bursei locale.

„Includerea pieţei de capital româneşti în categoria pieţelor de capital emergente va avea efecte pozitive pentru toţi participanţii la piaţă, fie că aceştia sunt entităţi care fac parte integrantă din piaţă, fie ca sunt investitori“, spune Gabriel Aldea, şeful brokerilor de la Tradeville.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO