Bursa de la Bucureşti a fluctuat uşor în prima şedinţă din această săptămână, într-o piaţă cu un rulaj redus, iar acţiunile Condmag (COMI) şi Dafora (DAFR) au coborât cu 3,52% şi, respectiv, 3,08%, după creşterile din ultimele zile.
Indicele general al Bursei, BET-C, a crescut cu 0,26%, în timp ce bursele din regiune au înregistrat corecţii importante. Indicele german DAX pierdea după închiderea şedinţei de ieri 2% din valoare, cel francez se corecta cu 1,1%, iar indicele american S&P 500 a decis ziua pe minus cu 0,6%.
La Bucureşti, rulaje de peste 500.000 de lei au înregistrat acţiuni emise de doar 5 din cele 83 de companii listate pe primele trei categorii şi la secţiunea titlurilor internaţionale.
Investitorii au tranzacţionat în total acţiuni de 18,19 milioane lei (4,08 milioane de euro), în creştere uşoară faţă de rulajul de vineri, de 14,8 milioane lei (3,3 milioane euro). Aproape 40% din lichiditatea de luni a fost acoperită de transferuri deal cu acţiunile SIF Oltenia (3,47 milioane lei), Fondul Proprietatea (2,46 milioane lei) şi SIF Moldova (1,28 milioane lei).
Indicele BET, al celor mai lichide zece acţiuni, a închis în creştere cu 0,16%, iar titlurile companiilor din sectorul energetic au plasat indicele BET-NG cu 0,58% peste şedinţa precedentă.
Indicele BET-FI a scăzut cu 0,48%. Indicele reflectă evoluţia acţiunilor celor cinci SIF-uri şi a titlurilor Fondului Proprietatea (FP).
Acţiunile Condmag şi Dafora au închis în scădere cu 3,52% şi, respectiv, cu 3,08%, după ce în precedentele şedinţe au urcat cu 21,31% şi, respectiv, cu 40,54%, iar volumele au crescut în ultimele două sesiuni ale săptămânii anterioare. Acţiunile Condmag au crescut în ultimele două şedinţe ale săptămânii trecute, iar titlurile Dafora au avansat timp de patru zile.
Evoluţia de joi şi vineri a venit după ce cele două companii au publicat bugetele de venituri şi cheltuieli pentru acest an, care indică revenirea pe profit.
Dafora mizează în acest an pe un profit brut de 26,9 milioane lei, după pierderi de 145,6 mil. lei în 2013, iar Condmag estimează un câştig brut de 5,8 mil. lei, faţă de pierderi de 24,6 mil. lei anul trecut. Ambele companii fac parte din grupul Dafora, controlat de omul de afaceri Gheorghe Călburean. Cu acţiunile Condmag au fost realizate luni transferuri în sumă de doar 13.000 de lei, iar cu titlurile Dafora au fost efectuate operaţiuni de 26.000 de lei.
Acţiunile FP şi Romgaz (SNG) au fost cele mai lichide din piaţa principală, cu operaţiuni de 3,02 milioane de lei şi, respectiv, de 1,54 milioane de lei. Titlurile FP au crescut cu 0,24%, la 0,82 lei, iar acţiunile Romgaz au urcat cu 1,13%, la 33,98 lei.
La finalul şedinţei de la Bucureşti, bursele vest-europene erau în scădere cu până la 1,77%. Acţiunile de pe Wall Street au început tranzacţiile de luni de asemenea în scădere, influenţate de evoluţia negativă a titlurilor companiilor din sectorul tehnologic, investitorii aşteptând debutul sezonului raportărilor financiare, în această săptămână.
Articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 08.04.2014