Burse - Fonduri mutuale

Brokerii au inceput sa vada si cumparatori pe piata

29.04.2008, 19:53 19

Bursa a avut vineri parte de una dintre cele mai linistite sedinte din acest an, cu un rulaj in media celor inregistrate in ultima perioada, in conditiile in care titlurile bancilor au revenit la tranzactionare dupa desfasurarea adunarilor generale.
"In general segmentul financiar reprezinta peste jumatate din lichiditatea zilnica inregistrata de Bursa, iar in momentul in care societatile din acest domeniu nu au mai fost prezente in piata, nu am mai reusit sa atingem o lichiditate decenta", spune Adrian Simionescu, directorul societatii de brokeraj Vienna Investment Trust.
Tranzactiile cu titlurile BRD si TLV au reprezentat vineri jumatate din totalul tranzactiilor de la Bursa. Banca Transilvania (TLV) a inregistrat in sedinta trecuta cel mai mare rulaj din piata, de 1,9 mil. euro (6,8 mil. lei), in vreme ce BRD SocGen a atins al doilea rulaj, de circa 1 mil. euro (3,5 mil. lei).
Petrom (SNP), care a revenit la tranzactionare joi, a inregistrat vineri un rulaj de doar 0,3 mil. euro (1 mil. euro), fata de valoarea de 2,5 mil. euro (circa 9 mil. lei) atinsa cu o zi in urma. Compania petroliera este singura dintre blue-chips-urile de la Bursa care a revenit dupa scaderea de la inceputul anului, castigand in ultimele trei luni peste 30%.
"Tot mai multi investitori care au asteptat in ultima perioada sa scada preturile au inceput sa cumpere, acest lucru simtindu-se in piata. Lipsa SIF-urilor de la tranzactionare, in special SIF2 si SIF5 care au derivate pe piata de la Sibiu, nu a influentat puternic piata in sedinta de vineri", spune Simionescu.
El este de parere ca saptamana viitoare nu vom avea parte de evolutii spectaculoase, cele mai mari lichiditati urmand sa fie inregistrate mai mult ca sigur de societatile de investitii financiare care probabil vor reveni la tranzactionare marti.
Indicele celor mai lichide companii din piata, BET, s-a apreciat vineri cu circa 0,9%, in vreme ce indicele general al pietei, BET-C, a crescut cu aproape 0,6%. BET-FI, indicele de ansamblu al societatilor de investitii financiare, a crescut si el cu 0,95%, in conditiile in care singura SIF aflata la tranzactionare, SIF Transilvania (SIF3), s-a apreciat cu 4,2%. Pe piata RASDAQ, indicele general al pietei, RASDAQ-C, s-a apreciat cu 0,4%.
Bursa a inregistrat vineri tranzactii cu actiuni in valoare de 5,8 milioane de euro (21 milioane de lei), in vreme ce piata RASDAQ a atins un rulaj de 1,1 milioane de euro (4,1 milioane de lei).

Actiunile Petrom (SNP) au inchis sedinta de vineri la acelasi nivel ca si in sedinta trecuta, pe fondul unui rulaj de 0,3 mil. euro (1 mil. lei). Capitalizarea Petrom, cea mai mare companie romaneasca, a urcat la 12,3 mld. dolari (7,82 mld. euro), dupa ce corectiile din ianuarie si februarie o coborasera sub 10 mld. dolari (6 mld. euro). In comparatie, valoarea de piata a producatorului de automobile General Motors (GM), a cincea companie din SUA din punctul de vedere al cifrei de afaceri, se situeaza in prezent la circa 11,85 mld. dolari (7,52 mld. euro). Ultima tranzactie cu titlurile Petrom s-a perfectat la pretul de 0,494 lei/actiune.

Actiunile Transelectrica (TEL) au castigat vineri 3,2%, pe fondul unui rulaj de circa 90.000 de euro (0,3 milioane de lei). Transportatorul de electricitate va distribui in acest an un dividend brut de 0,36 lei actiune, cu 24,4% mai putin fata de nivelul de 1,47 lei pe actiune platit anul trecut. Profitul companiei s-a cifrat in 2007 la circa 63 mil. lei (18,9 mil. euro. Compania a bugetat pentru acest an un profit brut de 90 mil. lei (25,7 mil. euro), nivel apropiat celui din 2007, si venituri de 2,9 mld. lei (circa 828 mil. euro), in crestere cu 21%. Veniturile consolidate ale Transelectrica au scazut cu 8% anul trecut, la 2,4 mld. lei, in timp ce profitul net s-a redus la 63 mil. lei.

Actiunile Antibiotice Iasi (ATB) au inchis sedinta de vineri la pretul din sedinta trecuta, pe fondul unei lichiditati de circa 74.000 de euro (cica 0,3 milioane de lei). Schimbarea conducerii producatorului de medicamente nu va modifica programul investitional de 22,7 mil. euro programat pentru perioada 2008-2012. Sustinute de aceste investitii, rezultatele financiare ar trebui sa marcheze o dublare in acest interval, cifra de afaceri spre exemplu putand atinge 178,5 mil. euro, comparativ cu nivelul de 77 mil. euro bugetat pentru acest an. Profitul brut ar putea ajunge la aproape 40 mil. euro, fata de 12,3 mil. euro in 2008, potrivit datelor furnizate de companie.

Actiunile Zentiva (SCD) au crescut vineri cu circa 5%, pe fondul unui rulaj de 32.000 de euro (116.000 de lei). Producatorul ceh de medicamente Zentiva a inregistrat in primele trei luni ale acestui an (T1) vanzari de 15,7 mil. euro pe piata locala, in scadere cu 40% comparativ cu nivelul de 23,2 mil. euro raportat in perioada similara a anului trecut. In lei, scadere a fost de 30%, potrivit datelor din raportul preliminar al companiei. Declinul a venit pe fondul schimbarii strategiei privind piata locala si este in linie cu estimarile. In 2007 Zentiva ocupa locul opt in topul celor mai importanti jucatori din piata farmaceutica cu o cota de piata de 4,8%.

Actiunile Albalact Alba Iulia (ALBZ) au crescut vineri cu circa 3%, pe fondul unui rulaj de 190.000 de euro (680.000 de lei), al doilea de pe piata RASDAQ. Producatorul de lactate a inregistrat in primul trimestru din acest an un profit net de circa 0,84 mil. lei (225.000 de euro), rezultat de sase ori mai mic comparativ cu cel obtinut in aceeasi perioada din 2006. Afacerile companiei s-au majorat in primele trei luni din 2008 cu 20%, la 46,2 mil. lei (12,4 mil. euro). Compania si-a bugetat pentru acest an un profit net de 3 mil. euro, de trei ori mai ridicat fata de castigul din 2007, in vreme ce afacerile Albalact sunt previzionate sa urce in 2008 cu circa 30%, pana la 60 mil. euro.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO