Burse - Fonduri mutuale

BRK Financial Group marchează şase sesiuni consecutive de creştere, cu un avans de 25,5%. De la începutul anului, acţiunile au plus 89%

BRK Financial Group marchează şase sesiuni consecutive...

Autor: Tibi Oprea

26.02.2021, 00:00 223

Acţiunile BRK Financial Group (simbol bursier BRK), singurul broker listat la Bursa românească, au înregistrat joi a şasea sesiune consecutivă de creştere, perioadă de timp în care s-au apreciat cu 25,5%, de la 0,1235 lei la 0,155 lei pe unitate, potrivit calculelor realizate de ZF pe baza datelor de la BVB.

Acţiunile BRK au crescut joi cu aproape 2%, iar rulajul pe emitent s-a ridicat la 1,2 milioane de lei. Faţă de începutul anului, BRK înregistrează un raliu de 90%, pe fondul unor tranzacţii de 15 milioane de lei. Cea mai mare parte a creşterii a fost înregistrată în luna februarie, respectiv plus 58,8%, când a fost alimentată şi de anunţul de închidere al plasamentului privat de acţiuni al subsidiarei Firebyte Games, care vor intra la tranzacţionare în perioada următoare. 

Societatea de brokeraj are o capitalizare bursieră de 52,4 milioane de lei, iar printre acţionari se număr SIF Muntenia (SIF4), cu 18,5% din acţiuni.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO