Burse - Fonduri mutuale

Banca Transilvania merge pe reţeta tradiţională: capitalizează profitul şi răscumpără acţiuni proprii

Banca Transilvania le propune acţionarilor majorarea capitalului social cu 417,3 milioane de lei (94 mil. euro), prin încorporarea profitului net obţinut de bancă în 2014, şi răscumpărări de până la 20 milioane de acţiuni. Pe 29 aprilie, acţionarii vor supune la vot aprobarea de principiu a fuziunii prin absorbţie dintre Banca Transilvania şi Volksbank (societate absorbită), tranzacţie care ar putea propulsa BT pe locul secund în sistemul bancar în funcţie de active.

Capitalul social al băncii cu sediul central în Cluj ar urma să crească de la 2,608 miliarde de lei la 3,03 miliarde de lei. Ma­jo­ra­rea capitalului social se va face prin ca­pitalizarea re­zervelor consti­tuite din pro­fitul de anul trecut (în valoare netă de 448 mil. lei) şi a primelor de con­versie în acţiuni a unor obligaţiuni emise de Banca Transilvania (simbol bur­sier TLV). Data de înregistrare pro­pusă pentru acţionarii care vor par­ticipa la această operaţiune este 29 mai.

Majorările de capital prin încor­po­ra­rea profitului şi distribuirea de acţiuni gra­tuite sunt o regulă la Banca Tran­sil­vania, care a reuşit folosind această r­e­ţe­tă şi prin atragerea de finanţări de pe piaţa de capital (prin emisiuni de ac­ţiuni şi obligaţiuni) să ajungă în prezent a treia bancă de pe piaţa locală după ac­tive.

Banca a distribuit o singură dată dividende către acţionari, mai exact în 2009. Pe ordinea de zi a AGA din 29 aprilie este şi aprobarea răscumpărării unui pachet de până la 20 milioane de acţiuni proprii (0,77% din capitalul social) în vederea distribuirii către salariaţii băncii. Şi răscumpărările au intrat în tradiţie pentru Banca Transil­vania, programul de răscum­părări pro­pus fiind al cincilea.

Citește continuarea pe zfcorporate.ro

AFACERI DE LA ZERO
Linkuri utile

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.