Burse - Fonduri mutuale

Austriecii de la Leipnik preiau operatiunile Loulis

Austriecii de la Leipnik preiau operatiunile Loulis

Click pentru imaginea marita

05.04.2007, 18:34 43

Compania austriaca Leipnik Lundenburger Invest (LLI), controlata de grupul Raiffeisen, va cumpara 60% din Loulis Romania de la grupul grec Loulis International Foods, in cadrul unei tranzactii de 50 de milioane de euro.
LLI a realizat anul trecut afaceri de 587 mil. euro, in timp ce Loulis Romania a avut vanzari de 45 mil. euro.
Tranzactia mai cuprinde si un pachet de 60% din Sofia Mel, companie controlata de grupul Loulis in Bulgaria, insa pretul platit pentru compania romaneasca are cea mai mare pondere in valoarea tranzactiei, potrivit reprezentantilor Loulis. Cele doua parti au incheiat marti un precontract, tranzactia urmand sa se realizeze in prima parte a lunii mai.
"Negocierile cu grupul austriac au durat circa un an de zile. Aceasta tranzactie va permite consolidarea pozitiei companiei pe piata interna si extinderea in urmatorii ani pe pietele din Moldova si Ucraina", a declarat pentru ZF Alexandra Domocos, directorul economic al Loulis Romania.
"Preluarea de catre LLI va aduce un plus pe partea de achizitii fata de competitori, iar Raiffeisen va asigura partea de finantare pentru planurile de extindere si dezvoltare ale companiei", a mai precizat Domocos.
Pentru LLI, intrarea pe pietele din Romania si Bulgaria reprezinta un pas important in strategia de extindere a grupului in Europa de Est. "Aceasta achizitie ne va permite sa ne intarim pozitia de lider pe piata europeana de morarit", au declarat reprezentantii LLI.
LLI este unul dintre cei mai mari jucatori pe piata de morarit europeana, grupul avand operatiuni in Austria, Germania, Polonia, Cehia si Ungaria. Vanzarile diviziei de morarit a grupului s-au ridicat la 587 de milioane de euro in anul financiar 2005-2006. Grupul austriac mai detine 11,2% din actiunile grupului cu activitati in productia de zahar Agrana, din care face parte si Agrana Romania, principalul producator de zahar din Romania.
Loulis Romania este unul dintre principalii producatori de produse pe panificatie si morarit, compania avand o pozitie solida in special pe piata din Bucuresti.
Grupul grec Loulis este prezent pe piata romaneasca din 1998, investind pe plan local pana in acest moment peste 80 de milioane de euro. O parte din aceste investitii a fost directionata spre achizitionarea a doua companii din cadrul industriei, Mopan Targu Mures si Titan Bucuresti, insa majoritatea fondurilor au fost alocate construirii unui complex de morarit si panificatie situat in Cernica, langa Bucuresti. Toate afacerile grupului grec in Romania au fost reunite anul trecut in cadrul Loulis Romania.
Loulis controleaza si reteaua de 28 de magazine Belforno a acesteia, aflate in sectoarele 2 si 3 ale Capitalei. Grecii intentionau sa creasca aceasta retea la 50 de magazine pentru a putea acoperi toate sectoarele Capitalei.
Compania este cunoscuta pe piata locala prin fainurile Titan, cerealele Fortza si gama de produse din panificatie Belforno. Din punct de vedere al ponderii in cifra de afaceri, cea mai importanta categorie in cadrul companiei o reprezinta moraritul, aceasta activitate fiind urmata de painea proaspata si cereale.
Loulis a incheiat anul 2006 cu o cifra de afaceri de 45 mil. euro si un profit net de 760.000 de euro, in crestere fata de 2005.
Pe o piata estimata la aproximativ 1,5 miliarde de euro, principalii concurenti ai Loulis Romania sunt producatorii Baneasa Bucuresti, Vel Pitar Ramnicu Valcea, Dobrogea Group Constanta, Boromir Ramnicu Valcea si Pambac Bacau.
In urma tranzactiei, grupul Loulis va mai controla circa 28% din actiunile Loulis Romania, reprezentantii companiei spunand ca nu intentioneaza instrainarea acestui pachet de actiuni in urmatorul an. Un pachet de 9,64% din actiuni se afla in posesia unei alte companii grecesti, Katselis Sons. Potrivit reglementarilor pietei de capital, LLI va trebui sa deruleze o oferta de preluare obligatorie pentu restul de 40% din actiuni.
Actiunile Loulis Romania sunt listate la categoria a II-a a Bursei de Valori, fiind insa destul de putin tranzactionate. Dupa anuntul tranzactiei, actiunile companiei au crescut ieri cu aproape 15%, inchizand sedinta de tranzactionare la pretul de 0,595 lei/actiune. Capitalizarea bursiera a companiei se ridica la 72 de milioane de euro.

Investitiile austriece

Principalele piete locale pe care activeaza companii austriece
Energie: grupul OMV
Finante-banci: Erste Bank si Reiffeisen Bank
Imobiliare: Proiecte de 1 mld. euro ale fondurilor de investitii
Zahar: Agrana
Prelucrarea lemnului: Kronspan si Holzindustrie Schweighofer si Egger.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO