Burse - Fonduri mutuale

​Aţi auzit de "Dogs of the Dow"? Sunt acţiuni, iar în 2011 au adus un câştig mediu de 13%

​Aţi auzit de "Dogs of the Dow"? Sunt acţiuni, iar în 2011 au adus un câştig mediu de 13%

Autor: Andrei Chirileasa

28.12.2011, 12:33 671

Anul care se încheie a fost dezamăgitor pentru investitorii de pe bursele din întreaga lume, majoritatea având scăderi semnificative faţă de începutul anului.

De exemplu, indicele BET al bursei de la Bucureşti a pierdut peste 18% de la începutul anului, iar majoritatea indicilor europeni sunt în aceeaşi situaţie, cu scăderi cuprinse între 10% şi 20%.

Bursele americane sunt printre puţinele care au reuşit să revină pe plus pe finalul anului, iar indicele Dow Jones are o creştere de 6,2%.

Astfel, nu este de mirare că acţiunile marilor corporaţii americane care sunt cuprinse în indicele Dow Jones Industrial Average (DJIA) au fost printre cele mai profitabile plasamente în acest an.

Şi totuşi ce-i cu "Dogs of the Dow"? Simplu. Este strategia de investiţii care putea aduce anul acesta un câştig de aproape 13%, investind în acţiuni din indicele Dow Jones.

"Dogs of the Dow" sunt zece acţiuni din indicele Dow Jones cu cele mai mari randamente ale dividendelor la începutul fiecărui an. Strategia de investiţii care poartă acest nume presupune ca un investitor să aloce la începutul anului sume egale pentru achiziţia celor zece acţiuni. Acţiunile se schimbă la începutul fiecărui an în funcţie de randamentul dividendelor.

Cele zece acţiuni au fost în 2011 AT&T şi Verizon (telecomunicaţii), Pfizer şi Merck (farma), Kraft şi Johnson&Johnson (bunuri de consum), Intel (IT&C), du Pont (ştiinţă), McDonald's (restaurante) şi Chevron (petrol şi gaze). Investiţia în aceste companii ar fi adus un randament mediu de 12,8% de la începutul anului, faţă de o creştere de 6,2% pentru indicele Dow Jones şi de 0,6% pentru indicele S&P 500.

Câştigul de 12,8% nu cuprinde şi randamentul dividendelor încasate de la cele 10 companii, de circa 3,8%. Astfel, câştigul total se ridică la 16,6%.

Strategia "Dogs of the Dow" a adus şi în 2010 un randament superior celui oferit de indicele DJIA, respectiv 20,5%, faţă de 14,1%. În 2007, 2008 şi 2009, randamentele obţinute cu această strategie au fost însă mai mici decât cele ale indicelui Dow Jones.

Astfel, în ultimii cinci ani, strategia "Dogs of the Dow" a adus un randament de -0,6%, fără dividende, iar indicele Dow Jones a avut o creştere de 10,2%.

Pe baza datelor actuale, la începutul lui 2012, McDonald's şi Chevron ar trebui înlocuite cu General Electric şi Procter&Gamble.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO