Burse - Fonduri mutuale

Atelierele CFR Griviţa raportează profit de 28 mil. lei în primele nouă luni din 2020, de peste două ori mai mare faţă de cel din 2019

Atelierele CFR Griviţa raportează profit de 28 mil. lei...

Autor: Cristina Bellu

18.11.2020, 00:00 303

Atelierele CFR Griviţa (ATRD), societate care repară şi modernizează vagoanele de călători, a raportat un profit net de 27,8 mil. lei pentru primele nouă luni din 2020, în creştere cu 160% faţă de cel obţinut la finalul anului trecut, în timp ce afacerile companiei s-au diminuat cu 7% faţă de perioada similară din 2019, până la valoarea de 42,8 mil. lei, arată calculele realizate de ZF pe baza datelor de la BVB şi de pe site-ul Ministerului de Finanţe. Potrivit raportului financiar al companiei, în perioada ianuarie-septembrie 2020, veniturile totale au crescut cu 41%, la 73,8 mil. lei, în timp ce cheltuielile totale s-au diminuat cu aproape 2 mil. lei, la 43,2 mil. lei.

Compania cu 25,5 mil. lei capitalizare este controlată în proporţie de 92,7% de Asociaţia Salariaţilor Atelierele CFR Griviţa. Faţă de începutul anului, acţiunile ATRD s-au apreciat cu 15,04%, pe fondul unui rulaj de 341.652 lei.  Societatea Atelierele CFR Griviţa este unul dintre acţionarii Băncii Comerciale Feroviara, la care deţine un pachet de 8,32%. La începutul lunii iulie, banca a fost implicată într-o tranzacţie prin care Valer Blidar, proprietarul Astra Vagoane, a vândut pachetul majoritar de acţiuni (63%) pe care îl deţinea la Banca Feroviara către Olimpiu Bălaş, un antreprenor din IT care controlează grupul New Business Dimensions. 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO