Caută doar în titlu
Burse - Fonduri mutuale

ASF: Piaţa de capital din România este sensibilă la factorii de risc care influenţează pieţele de capital învecinate, respectiv Polonia, Austria şi Ungaria

Piaţa de capital din România este sensibilă la factorii de risc care influenţează pieţele de capital învecinate, respectiv Polonia, Austria şi Ungaria, în prezent volatilităţile indicilor Bursei de Valori Bucureşti reducându-se, iar regimul rămâne deocamdată unul mediu spre scăzut, arată o analiză realizată de ASF cu privire la tendinţe şi riscuri pe pieţele financiare locale şi internaţionale.

Ca urmare a aşteptărilor economice legate de efectele pandemiei cauzate de răspândirea COVID-19, contagiunea pieţelor de capital a crescut rapid în luna februarie şi începutul lunii martie şi a atins cea mai mare valoare din 2011.

În luna mai contagiunea dintre pieţele europene de capital s-a menţinut la un nivel critic, apropiat de cel din criza globală din 2008. În perioada iunie-august, contagiunea a continuat să scadă, concomitent cu relaxarea condiţiilor de izolare sociale luate de toate economiile europene. În lipsa altor şocuri economice, contagiunea s-a redus şi în luna septembrie, dar a început uşor să crească în luna octombrie

Finalul lunii octombrie a adus scăderi pe marile pieţe bursiere la nivel global, pe fondul îngrijorărilor privind al doilea val al pandemiei COVID-19, cea mai semnificativă scădere fiind înregistrată de bursele din America şi Europa.

Relaţia dintre evoluţia indicelui BET şi numărul de noi cazuri de infectări cu SARS-CoV-2, din SUA şi Italia, este una indirectă, astfel, creşterea numărului de îmbolnăviri din cele două ţări a determinat o scădere a indicelui local, iar revenirea acestuia s-a produs, pe măsură ce s-a înregistrat o scădere a numărului de noi cazuri.

Indicii locali au avut evoluţii negative pe termen foarte scurt (o săptămână - 16 octombrie vs. 23 octombrie), cu excepţia indicelui BET-BK (0,24%). Cea mai semnificativă scădere a fost înregistrată de indicele BET-TR (-0,92%).

 
AFACERI DE LA ZERO
Linkuri utile

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.