Burse - Fonduri mutuale

ASF autorizează SIF Transilvania ca fond de investiţii alternative destinat investitorilor de retail

ASF autorizează SIF Transilvania ca fond de investiţii...

Autor: Tibi Oprea

13.07.2021, 14:19 301

SIF Transilvania (SIF3) a fost autorizată de către Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) în calitate de Fond de Investiţii Alternative destinat investitorilor de retail (FIAIR), în baza Autorizaţiei nr. 150/09.07.2021. Totodată, SIF Transilvania este autorizată ca Administrator de Fonduri de Investiţii Alternative (AFIA), potrivit unui raport publicat marţi la bursă.

Anterior, Evergent Investments a anunţat la bursă că a primit autorizarea ASF ca Fond de investiţii alternative, destinat investitorilor de retail, cu o politică de investiţii diversificată, închis şi autoadministrat.

Această autorizare marchează încheierea cu succes a procesului de transformare a SIF Transilvania din societate de investiţii financiare (încadrată în categoria Alte Organisme de Plasament Colectiv) în fond de investiţii alternative (FIA) aliniat la legislaţia unitară aplicabilă FIA.

Funcţionarea SIF Transilvania în calitate de FIAIR de tip închis, diversificat, înfiinţat ca societate de investiţii, autoadministrat are la bază o serie de reguli referitoare la profilul de risc, limitele de expunere investiţională, obligaţiile de transparenţă şi raportare, care au rolul de a asigura investitorilor de retail un nivel crescut de protecţie şi informare.

“Principalele activităţi desfăşurate de SIF Transilvania în calitate de FIA constau în administrarea portofoliului şi administrarea riscului. Societatea poate desfăşura şi alte activităţi precum administrarea fondului şi activităţi legate de activele acestuia, în conformitate cu prevederile legale aplicabile. Totodată, calitatea de fond de investiţii alternative oferă societăţii noastre posibilitatea de a-şi diversifica portofoliul administrat prin investirea, în condiţiile impuse de legislaţia aplicabilă, în active imobiliare, părţi sociale ale societăţilor cu răspundere limitată, certificate de emisii de gaze cu efect de seră şi alte instrumente, în vederea creşterii rentabilităţii portofoliului administrat”, se arată în raport.

Cu o experienţă de aproape 30 de ani în piaţa de capital şi în domenii diverse de investiţii, SIF Transilvania îşi propune să dezvolte programe investiţionale şi să extindă business-uri pe plan naţional, contribuind în acest fel în mod direct la dezvoltarea României.

Astfel, strategia de investiţii a SIF Transilvania vizează realizarea de investiţii în România, preponderent în acţiuni listate pe piaţa de capital, cu expunere în principal pe sectoarele financiar-bancar, turism şi imobiliar.

Pentru realizarea obiectului de activitate şi pentru creşterea rentabilităţiii portofoliului administrat, SIF Transilvania poate utiliza surse de finanţare care generează efect de levier în limitele aprobate, cu încadrarea în profilul de risc mediu.

Conform Declaraţiei de Politică Investiţională 2020-2024, Societatea urmăreşte introducerea treptată a factorilor ESG în cadrul analizelor prealabile operaţiunilor de natură investiţională.

În primele 5 luni ale anului 2021, activul net al SIF Transilvania a înregistrat o dinamică pozitivă, respectiv o creştere de la 1,17 miliarde lei, la 1,27 miliarde lei, iar preţul acţiunii SIF3 s-a apreciat cu 13,40% de la începutul anului până la data de 08.07.2021.

Acţiunile SIF Transilvania – Fond de Investiţii Alternative sunt adresate atât investitorilor individuali cât şi celor instituţionali care urmăresc aprecierea capitalului pe termen mediu/lung şi care sunt dispuşi să îşi asume un risc mediu al investiţiei.

SIF3 are 804,4 mil. lei capitalizare. De la începutul anului, acţiunile SIF3 înregistrează o creştere de 8,4%, pe fondul unor tranzacţii de 22,1 mil. lei, arată datele BVB.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO