Burse - Fonduri mutuale

Are 74 de ani şi a prezis corect 33 din cele mai mari 36 de bule financiare. Acum urmăreşte alte 330

Are 74 de ani şi a prezis corect 33 din cele mai mari 36...

Autor: Octavian Calei

11.08.2013, 17:24 4400

Un fond de investiţii cu sediul în Boston, SUA a reuşit să prezică cu succes spargerea a 33 din cele 36 de “baloane financiare” pe care firma le monitorizează, scrie Quartz.

Jeremy Grantham, şef al departamentului de investiţii strategice al GMO, şi-a croit o carieră din prezicerea cu succes a baloanelor financiare. El a anticipat corect spargerea balonului pieţei imobiliare din 2006, creşterea artificială a pieţei Internetului în anii ’90 sau balonul acţiunilor japoneze din anii ’80. Dintre cele mai recente predicţii ale lui Grantham: balonul pieţelor imobiliare din Australia şi Marea Britanie.

Fondul de investiţii Grantham Mayo van Otterloo (GMO) nu a precizat care sunt cele 36 de trenduri analizate. Raporturile trimestriale ale firmei arată că analiştii GMO monitorizau în februarie alte 330 de pieţe care trec printr-o perioadă de boom. Pentru GMO, un “balon” este o situaţie în care preţul unui activ în relaţie cu valoare sa reală depăşeşte media sa cu un anumit nivel.

Potrivit calculelor analistului GMO, pieţele sunt mult mai volatile decât ar putea cifrele să estimeze. Grantham a prezis bula imobiliară care a fost în strânsă legătură cu balonul marjelor de profit ale companiilor, în 2005. Potrivit metodologiei sale statistice, acesta ar fi un eveniment care s-ar putea repeta o dată la 5.000 de ani.

Grantham critică ignoranţa din ultimii 15 ani din 2007 a Rezervei Federale şi a celorlalte bănci centrale din lume în privinţa abordării baloanelor financiare până la momentul declanşării crizei.

“Era extraordinar de improbabil ca o piaţă imobiliară atât de diversificată precum cea din SUA să crească în acel ritm şi, sincer să fiu, mai remarcabil este că Bernanke şi echipa sa incompetentă de consilieri nu au reuşit să o observe”, a spus Grantham.

Analistul în vârstă de 74 de ani de la GMO consideră că băncile centrale trebuiau să fie în temă cu bulele financiare înainte ca acestea să scape de sub control în loc să se concentreze pe creştere economică.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO