Burse - Fonduri mutuale

APAPR: Fondurile din Pilonul II au avut un randament total de 3,5 ori peste inflaţie, în 10 ani

APAPR: Fondurile din Pilonul II au avut un randament...

Autor: Alina Botezatu

26.02.2019, 14:44 665

„Randamentul total realizat de toate fondurile de Pilon II de la start (20 mai 2008) şi până la finele anului 2018 a fost de 127,1%, adică un randament mediu anualizat de 8,03% pentru toată perioada de funcţionare a Pilonului II. Acest indicator este cu mult peste rata totală inflaţiei din perioada analizată (36,3%), respectiv rata medie anualizată a inflaţiei pentru exact aceeaşi perioadă (2,95%)”, au precizat, marţi, reprezentanţii APAR, într-un comunicat de presă.

Din cele 10,2 miliarde de euro administrate de Pilonul II la finele anului 2018, peste 1,5 miliarde de euro reprezintă câştig net obţinut din investiţii, exclusiv pentru cei peste 7 milioane de români care contribuie la acest sistem, conform datelor Asociaţiei.

„Această sumă este netă de toate comisioanele de administrare percepute. Performanţele fondurilor de pensii, în România şi în lume, vor avea, întotdeauna, o anumită volatilitate, ele urmărind îndeaproape evoluţia pieţelor financiare şi a economiei în ansamblu. Mai mult, aceste evoluţii sunt puternic influenţate nu doar de mediu economic, ci şi de deciziile politice. Un astfel de moment a fost adoptarea la finele lunii decembrie 2018 a OUG 114/2018, care a produs scăderi bruşte şi severe ale pieţelor financiare din România, inclusiv a Bursei de la Bucureşti, unde fondurile de pensii au investiţii semnificative”, au precizat reprezentanţii APAPR.

Acesta a fost unul dintre principalele motive pentru care anul 2018 a fost singurul an de la înfiinţarea Pilonului II când randamentul la nivelul unui an a fost sub rata inflaţiei, potrivit APAPR.

„Chiar dacă performanţa fondurilor de pensii se judecă exclusiv pe termen lung, graficul de mai jos prezintă performanţa şi inflaţia anuale (cel denumit „Date anuale: randament PII vs. rata inflaţiei”) tocmai pentru a arată că până şi în urma unei astfel de analize atipice, performanţa fondurilor de pensii raportată la inflaţie este una excepţională. APAPR încearcă în această perioadă să găsim canale de comunicare şi dialog instituţional cu toate autorităţile relevante pentru a dezbate efectele negative ale OUG 114/2018 asupra Pilonului II. Sperăm ca dialogul instituţional cu decidenţii relevanţi să ducă la modificarea OUG 114/2018 în sensul reconsiderării cerinţelor suplimentare de capital pe baze economice sustenabile şi deci la dezvoltarea şi pe viitor a Pilonului II de pensii private în România, precum şi restabilirea încrederii pe pieţele financiare”, au concluzionat reprezentanţii APAPR.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO