Burse - Fonduri mutuale

Antibiotice Iaşi, vânzări de 340 milioane lei în 2020, în scădere cu 12%, şi profit de 25 milioane lei, cu 16% mai mic decât în 2019

Antibiotice Iaşi, vânzări de 340 milioane lei în...

Autor: Roxana Rosu

25.02.2021, 09:51 210

Producătorul de medicamente Antibiotice Iaşi a înregistrat în 2020 venituri din vânzări de 340 milioane lei, în scădere cu 12%, şi un profit de 25 milioane lei, cu 16% mai mic decât cel din 2019, potrivit raportului financiar publicat la BVB.

Vânzările pe pieţele internaţionale au fost de 158,27 milioane lei, în creştere cu 4% comparativ cu 2019, iar ponderea exportului în cifra de afaceri a crescut la 46%, comparativ cu 39% în anul anterior.

Compania a urmat tendinţa generală a pieţei farma, valoarea vânzărilor către pacienţi fiind de 318,6 milioane lei, in scadere cu 5,2% comparativ cu 2019 (336 milioane lei). In cutii compania a inregistrat o diminuare de 15,9% de la 31 la 26 milioane cutii.

Din punct de vedere valoric, segmentul distribuţiei spre spitale a fost cel mai afectat in contextul pandemiei, inregistrand o scadere de 10,3%, de la 84,7 milioane lei in 2019 la 75,9 milioane lei in anul 2020. Numarul unitatilor vandute de Antibiotice in spitale a scazut cu 27,8% de la 1,7 in 2019 la 1,3 milioane cutii in 2020.

Veniturile totale ale companiei au fost de 380,39 milioane lei, cheltuieli de 352,06 milioane lei.

Antibiotice Iaşi are 349 mil. lei capitalizare, iar compania este deţinută majoritar de statul român, prin Ministerul Sănătăţii, care are 53% din acţiuni, în timp ce SIF Oltenia deţine 18,9% din capitalul social.

De la începutul anului, acţiunile producătorului român au crescut cu 7% la BVB, pe fondul unui rulaj de 3.69 milioane lei. 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO