Burse - Fonduri mutuale

Analiştii Broker Cluj văd acţiunile FP la 1 leu în următoarele 12 luni

Mediafax Foto

Mediafax Foto

Autor: Adrian Cojocar

24.03.2014, 00:07 881

Analiştii firmei de intermediere Broker Cluj (BRK) au emis recent un raport în care recomandă la „cum­pă­rare“ acţiunile FP şi esti­mează că în ur­mă­toarele 12 luni titlurile fondului ar putea ajunge la 1,01 lei/acţiune pe seama continuării progra­me­lor de răs­cumpărare şi distribuire către acţionari, precum şi reducerea dis­countului faţă de active în urma lis­tării unor par­tici­paţii din portofoliul acestuia.

Preţul estimat de analiştii Broker Cluj pentru acţiunile Fondului Pro­prie­tatea, care ia în calcul un discount de 20% faţă de valoarea „corectă“ însu­mată a activelor fondului calculată de aceştia, este cu 27% mai ridicat faţă de cotaţia de închidere de vineri a titlurilor FP, de 0,792 lei/unitate.

„Acţiunile Fondului Proprietatea se tranzacţionează în prezent la un dis­count nejustificat, de 34,4% faţă de va­loarea oficială a activului net unitar şi la un discount de 29,4% faţă de valoa­rea ac­tivului ajustat estimat de noi, precum şi cu discounturi de până la 15% - 20% faţă de fonduri similare. În evaluarea noas­tră am aplicat un discount de 20% faţă de valoarea ajustată a activului net pentru a lua în calcul statutul de hol­ding al fondului şi faptul că unele de­ţi­neri ale FP nu sunt lis­tate“, se arată în raportul Broker Cluj.

Analiştii casei de intermediere au eva­luat activele listate din portofoliul FP la preţul de pe bursă al acestora din data de 10 martie, iar deţinerile nelis­ta­te au fost evaluate prin comparaţie cu alte companii similare din sector apli­când multiplii la nivel operaţional şi finan­ciar.

WikiZF: Profilul companiei Fondul Proprietatea

„Vedem răscumpărările şi distri­bu­ţiile către acţionari ca principal motor de creştere al titlurilor FP. Listarea fon­du­lui pe bursa din Londra ar trebui să aducă un plus de vizibilitate atât pentru fond cât şi în cazul unor companii din por­tofoliul acestuia, cu impact pozitiv asupra pre­ţului acţiunilor. Libera­liza­rea pieţei de energie ar trebui să îm­bu­nă­tăţească de asemenea profita­bili­tatea unor companii cheie din por­to­fo­liul FP, care împreună cu listările unor parti­ci­paţii vor aduce un plus de va­loare şi vor crea pre­misele pentru eva­luarea cu mai mare precizie a aces­tora“, mai spun ana­liştii de la Broker Cluj.

Ei mai spun că printre potenţialele riscuri pe care le implică investiţiile în acţiuni ale Fondului Proprietatea se nu­mără intervenţiile statului în cadrul com­paniilor nelistate care includ decizii cu privire la programele de investiţii şi divi­dendele încasate de fond de la acestea, precum şi riscul de regle­men­tare al preţurilor şi cantităţilor de ener­gie vândute de companiile din por­to­foliul fondului. În ultimul an, acţiunile FP au cres­cut cu 27% pe bursă. În prezent, capita­li­zarea fondului este de 2,43 mld. euro.

Articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 24.03.2014

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO