Burse - Fonduri mutuale

Analist: Tendinţa de creştere a preţului aurului rămâne ipoteza de bază

Analist: Tendinţa de creştere a preţului aurului...

Autor: Liviu Popescu

08.06.2017, 00:00 398

Silvia Gabor, analist la compania de brokeraj XTB România, scrie într-un raport că aurul retestează zona locală de rezistenţă de la 1.295 dolari pe uncie, iar pe termen scurt s-ar putea corecta (niveluri de suport active la 1.290 şi 1.285 dolari pe uncie).

„Însă tendinţa de creştere rămâne ipoteza de bază. Un breakout al pragului de la 1.295 dolari pe uncie ar putea urca cotaţia în zona 1.300 dolari”, spune ea. Ieri la Bucureşti BNR cotase gramul de aur la 168,4 lei, cel mai ridicat preţ din ultimele şapte săptămâni. Sentimentul de aversiune la risc domină pieţele financiare săptămâna aceasta în contextul unor evenimente politice şi economice importante atât în Statele Unite, cât şi Europa şi Orientul Mijlociu.

Analistul adaugă că şedinţa de astăzi va fi încărcată pentru euro şi lira sterlină având în vedere şedinţa de politică monetară a Băncii Centrale Europene şi alegerile parlamentare în Marea Britanie.

„Victoria Theresei May este deja înglobată în valoarea lirei, cu toate acestea moneda britanică nu este scutită de riscul unui episod negativ în contextul procesului Brexit. Moneda unică europeană probabil va avea reacţii mai volatile, în funcţie de mesajul transmis de BCE”.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO