Caută doar în titlu
Burse - Fonduri mutuale

Americanii de la Morgan Stanley ridică la 810 dolari targetul de preţ pentru acţiunile Tesla. Barclays îşi păstrează preţul ţintă de 230 dolari

Banca de investiţii Morgan Stanley, una dintre cele mai mari bănci ame­ricane, a ridicat targetul de preţ pentru acţiunile Tesla (simbol bursier TSLA) de la 540 de dolari la 810 dolari şi a reiterat perspective bune de creştere a producătorului de maşini electrice, scrie Market Watch.

„În opinia noastră, Tesla rămâne cea mai bine poziţionată companie în sectoarele EV şi AV (vehicule electrice şi autonome - n. red.) în urma analizei resursei sale umane, a tehnologiei, a modelului de business şi a accesului la capital“, spune Adam Jones, analist în cadrul Morgan Staley. Pe de altă parte, analistul Brian Johnson de la Barclays, a doua cea mai mare bancă din Regatul Unit, a reiterat un preţ ţintă de 230 de dolari pe unitate.

„Cu acţiunile care se tranzacţio­nează la un multiplu de 15 faţă de venituri, Tesla se tranzacţionează cu mult peste multiplii noilor producători de vehicule electrice şi, într-o măsură şi mai mare, peste multiplii producătorilor de automobile vechi“, spune Johnson, care adaugă că există totuşi riscul ca Tesla să împingă vânzările de unităţi peste preţuri şi marje.

Tesla are 697 de miliarde de dolari capitalizare. În ultimul an, acţiunile TSLA au avut un avans de 714%, calculat de ZF pe baza preţului de închidere din 5 ianuarie 2021.

tibi.oprea@zf.ro

 
AFACERI DE LA ZERO
Linkuri utile

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.