Burse - Fonduri mutuale

Americanii de la Elliot au vândut 1,41% din Fondul Proprietatea pe bursa londoneză pentru 130 mil. lei (30 mil. dolari)

Americanii de la Elliot au vândut 1,41% din Fondul...

Autor: Liviu Popescu

31.03.2017, 00:00 313

Manchesters Securities Corp, unul dintre vehiculele controlate de fondul american de investiţii Elliot, cel mai mare acţionar al Fondului Proprietatea, a vândut pe 21 martie pe bursa de valori de la Londra un pachet de 2,85 milioane de certificate de depozit (GDR-uri), ale Fondului Proprietatea, echivalentul a 142,5 milioane de acţiuni. 

Preţul pentru un GDR a fost de 10,75 dolari de unde rezultă că americanii au încasat circa 30,6 milioane de dolari (130 mil. lei). În urma acestei tranzacţii, Manchesters Securities Corp a renunţat la 1,41% din capitalul Fondului Proprietatea. 

Intermediarul tranzacţiei a fost gigantul american Merrill Lynch. Ieri pe bursa de la Bucureşti o acţiune FP se tranzacţiona la 0,87 lei, preţ asemănător cu cel din şedinţa precedentă. De la începutul anului acţiunile FP au urcat cu 10% pe fondul unui rulaj de 350 mil. lei. 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO